Pe tarâmurile copilariei. Despre năzbâtii si munca in echipă

Miros de vată pe băţ, baloane colorate şi râsete de copii peste tot in jur. Da, exact, v-aţi prins, este 1 iunie. Copilărie, libertate şi, nu în ultimul rând, o mulţime de năzbâtii. Oricare copil, cel puţin o singură dată, trebuie să fi făcut vreo nebunie, fie singur, fie ajutaţ de complici precum fraţii, colegii de şcoală sau camarazii din grupul de joacă.

„Vă mai aduceţi aminte ce de năzbâtii făceam noi în generală?”, întrebă Daniel.

„Da, foarte clar. În special când zburam noi cu avionul nostru secret ca să chiulim de la ore...”, am răspuns eu, privind nostalgic către grupul de copii care se dezlănţuiau pe locul de joacă din parcul în care ne aflam.

„Shhhhh! Doar nu vrei să ne stricăm reputaţia de elevi conştiincioşi, nu?”, ne atrase atenţia un al treilea participant la discuţie şi tovarăş de năzbâtii, Mădălin.

„Şi totuşi, e 1 iunie..... Putem spune ca ştrengăriile sunt chiar legale,  cel putin  astăzi, doar n-o să ne aresteze nimeni, nu? Eu spun să scoatem maşina aia a timpului şi să arătăm lumii ce năzbâtii am făcut noi, poate....  cine ştie, vor fi alţii care vor face chestii muult mai curajoase după ce le vom arăta ce peripeţii am avut.” am răspuns eu cu entuziasm.

„Foarte bine, atunci. Mai tineţi minte acel avion? Tocmai ce i-am adaugat funcţia de călătorit în timp. Mi-a luat ceva vreme să o instalez (nici nu vreţi sa ştiţi ce erori si paradoxuri temporale am întâmpinat până i-am dat de capăt),, dar acum funcţionează de minune!”, spuse Mădălin, îndreptându-se către o zonă mai puţin populată a parcului.

„Aha, deci tu ai venit cu avionul!”, Am început eu, în timp ce ne îmbarcam cu toţii în aparatul de zbor ascuns într-un tufiş. „Ştii cât a durat până s-a mişcat metroul ala de Jiului? Mai bine să nu......”

N-am apucat să îmi duc fraza la căpat, că aparatul s-a cutremurat, iar după câteva zrruncinături nu prea confortabile ce-i drept, computer-ul de bord a anunţat:

 

Cândva toamna, prin 2009

„Stai, ce e asta? Cum adica, cândva toamna? Unde e  exactitatea temporală?”, întrebă Daniel tot încercând să vadă unde ne aflăm.

„Scuze, dar astea-s limitările versiunii demo, încă nu m-am decis să cumpăr versiunea completă”, răspunse Mădălin încurcat.

„Bine, bine... Să lăsam oamenii să vadă  cum a început totul”, am spus eu făcându-mă mai confortabil în unul din scaunele avionului.

Era o zi frumoasă de toamnă. Ora de dirigenţie abia începuse, iar domnul diriginte se uita pe mai multe compuneri  de ale noastre. Tot văzând chestii care mai de care mai variate prin scrierile elevilor săi, ne-a întrebat dacă nu cumva ne-am dori să ducem compunerile la următorul nivel, să scoatem o revistă a clasei în care să ne dăm frâu liber imaginaţiei, fără a mai fi constrânşi de numărul de pagini indicat la orele de limba română.

Cu toţii am fost super încântaţi de idee, mai ales că nimeni nu mai făcuse chestia asta în şcoala noastră până atunci. Ne-am tot gândit noi la un nume potrivit, doar că nu ne venea nimic în minte.

N-am avut altceva de făcut decât să ne apucăm să lucrăm la primul număr, sperând că numele ni se va revela pe parcurs într-un fel sau altul. Am scris, şi am tooot scris, câte-n lună şi în stele, si cred că şi dincolo de acestea. Absentarea de la ore pentru a călători în deşert cu avionul nostru super dotat, umilirea unui lup care voia să ne mănânce, lăsându-l corigent la matematică, infiltrarea pe tărâmuri necunoscute pentru a aduce primăvara înapoi, precum şi un peştişor de aur care a fost arestat pentru că îndeplinea prea  multe dorinţe oamenilor, erau doar câteva dintre articolele ce compuneau minunata noastra mini revistă.

Cum aproape niciun lucru pe care îl făceam noi în articolele alea nu prea se încadra în categoria de chestii cuminţi, numele a răsărit aşa, parcă de nicăieri, deşi el se regăsea peste tot în articolele noastre, inundând efectiv paginile. Am numit  mica noastră revistă NĂZBÂTIA.

Colaborarea dintre noi toţi pentru a realiza această publicaţie a oferit acel strop de magie şi acea conecsiune pe care şi astăzi le resimt. Schimbam idei unii cu alţii, ne citeam lucrările unul altuia, şi veneam fiecare cu sugestii acolo unde consideram că este cazul. Da, clar, năzbâtiile ne-au învăţat să fim mai serioşi si mai... responsabili.

Tot în acea perioadă, am învăţat la modul serios ce este acela un deadline. Mai ales de când revista noastră a început să fie citită de către cei de la alte clase, ne străduiam să livrăm câte un număr la intervale fixe de timp, pentru a nu îi dezamăgi, mai ales că eram întrebaţi fie de către profesori, fie de către colegii de  şcoală, „cand mai chiulim de la ore cu avionul ala”.

Evident că nu am izbutit să facem chestia asta de fiecare dată, dar atunci când reuşeam să scoatem un număr, cel puţin pentru clasa noastră era zi de sărbătoare.

 

NĂZBÂTIA despre care a ştiut întreaga şcoală

„Cred că ar fi cazul să schimbăm puţin coordonatele temporale, pune şi tu acolo luna mai 2009, poate merge cu toate limitările lor din demo”, spuse Daniel aruncând o privire pe manualul de instrucţiuni al soft-ului temporal. „Aici scrie că avem dreptul la trei călătorii preferenţiale, deci ar trebui să funcţioneze. În final, trebuie apăsat butonul Plonjare in Timp”".

"Nu prea îmi plaaa.....", am încercat eu în a avea o tentativă de a formula o idee coerentă, dar se pare că nu mi-a ieşit deloc. Butonul ăla numit Plonjare, chiar asta făcea. Prin orice crăpătură a universului ar fi ales maşina respectivă să o ia, cred că era una cu multe probleme. N-am mai simţit o senzaţie de vertij de o asemenea anvergură, nici în peripeţiile noastre secrete cu avionul, că tot veni vorba.

Suntem undeva pe la sfârşit de mai, vara începând să îşi facă simţită prezenţa din ce în ce mai mult. Astăzi este o zi pe care o aşteptam cu toţii cu atât de multă nerăbdare de ceva timp. Este ziua când năzbâtia pe care noi, elevii clasei a VI-a A am  făcut-o, avea să fie cunoscută de către întreaga şcoală.....

În momentul în care am primit revistele, am format cete, cete (ca la colindat), şi am început să mergem din clasă în clasă, răspândind la fiecare din acestea câte un exemplar.

Era un sentiment super fain să colinzi toată şcoala cu ai tăi colegi, să înmânezi exemplarul profesoarei sau şefului acelei clase, şi să observi reacţiile de încântare şi nerăbdare în momentul când revista începea să fie răsfoită din scoarţă în scoarţă, însoţită de comentarii de tot felul. Îmi amintesc că imediat după lansarea unui număr, la inceputul orelor erau anumiţi profesori care chiar doreau să comenteze anumite scene din compunerile noastre, oferindu-ne totodată sugestii pe marginea acestora, şi încurajări să o ţinem tot aşa în continuare.

Am continuat această tradiţie până am terminat gimnaziul, căci dupa aceea viaţa de licean nu prea a mai lăsat loc de atât de multe năzbâtii. Dar până atunci am râs, am colaborat şi am împărţit, atât cât am putut, buna dispoziţie celor care ne citeau.

Cu toate astea, cine ştie care viteaz va înfăptui năzbâtii mai mari ca noi? Limita este doar imaginaţia voastră! Aaa, şi să nu uităm de micul strop de curaj care vă trebuie pentru a folosi super avionul ca să chiuliţi de la ore...

 

O eroare de soft matematică

„Buun, cam asta a fost. Cred că ar fi cazul să facem cale întoarsă înainte să se strice ceva, sau mai rău, înainte s-o facem noi”, am spus eu privind îngrijorat către nivelul bateriei care era în scădere.

„Sigur, se rezolva. În câteva momente vom fi înapoi în 2021, în minunatul nostru parculeţ”, spuse Mădălin tastând grăbit pe consolă.

Surprinzător, n-am simţit niciun şoc, nicio senzaţie de plonjare, nimic. Pe ecran a apărut cu majuscule şi cu litere de tipar cuvântul TEST. Deodată simţim cum spaţiul din jurul nostru devine mai clar, din ce în ce mai clar, iar o voce din faţa noastră spune:

„Buna ziua! Astăzi vom da test predictiv la matematica. Va rog să vă pregătiţi.....”

„Stai, ce naiba cautăm noi aici?” Am spus eu încercând să mă ascunt sub o bancă.

„Nu ştiu, cred că este ceva defecţiune din fabrică. Mai bine ca n-am dat banii pe chestia asta.” spuse Madalin tastând cu înfrigurare.

„Măi, parcă v-am spus să nu mai vorbiţi! Mădălin, ia spune tu care este teorema lui Pitagora? Parcă ai mai crescut de ieri... Câţi mititei ai mâncat la cină”? spuse domnul diriginte încercând să îşi dea seama ce se petrece.

„Repede, să luăm avionul şi să ne avântăm pe fereastră, e singura cale de a scăpa. O să dau eu un Reset chestiei ăsteia.”” începu Daniel. „De fapt, stai, că am o altă idee. Peştisorule de aur, du-ne înapoi în 2021! Cu siguranţă nu vei fi arestat din nou dacă ne ajuţi pe noi, plus că toată lumea e ocupată acum cu respectarea distanţei sociale....”

Nici nu termină bine Daniel de zis aceste lucruri, că lucrurile începură să se întunece în jurul nostru, după care o lumină puternică ne inundă câmpul vizual. Eram din nou în parc.

Copiii se jucau nestingheriţi în jur, în depărtare un domn manevra necontenit maşina de făcut vată pe băt, iar noi eram fericiţi că nu stricasem nimic cu mica noastră incursiune temporala.

„Copii, v-am spus să nu mai faceţi năzbâtii, altfel mergem acasă!” spuse o bunică puţin supărată către nepoţii care se fugăreau fericiţi pe tobogane.

„Lăsaţi copiii cu năzbâtiile lor, pe noi  ne-au învăţat lucruri atât de valoroase când eram de aceeaşi vârstă cu ei.” Am spus eu zâmbind.

„Aşa este. Mă duc să le spun unde pot găsi peştişorul de aur şi omul de zăpadă vorbitor. Nu le zic nimic de avion, parcă sunt totuşi prea mici să-l piloteze, să mai treacă un an sau doi şi vor fi pregătiţi.” Spuse Daniel îndreptându-se către copii.

„Corect, îşi vor da ei seamă în momentul în care se vor sătura de teme. Să vezi atunci aventuri de tot felul....”

Aşadar, faceţi năzbâtii, îndrăzniţi să visaţi, găsiţi momente de bucurie în orice puteţi. Copilăria trebuie să continue mai ales atunci când aceasta se termină.

x

Narnia, dragă lume a copilariei si chiar mai mult de atât

Îmi permiteţi a începe prin a spune ca efectiv, n-am idee cum şi cu ce să încep? Parcă sunt atât de multe lucruri de spus despre această serie care practic mi-a fermecat copilaria, amprenta magiei cu care aceste carţi au fost înpregnate, încă dăinuind asupra mea ca o usoară adiere înmiresmată.... Astăzi, pur şi simplu mi-am amintit de aceste cărţi. Nu ştiu cum, nici de unde. Ştiu doar că Narnia mi-a apărut în minte, vrea să stea pe aici ceva vreme, şi cere cu însistenţa să ii fie ştiută povestea.

Totul a început într-o vacanţă de vară, mai exact cu vreo şase ani în urmă. Nu mai aveam ce citi, eram cum s-ar zice, într-o pană literară totală.
Într-o zi, am avut însă norocul de a mă întâlni cu una dintre profesoarele mele, care mi-a recomandat aceasta serie, ba chiar dăruindu-mi primele cinci carţi din serie (doar pe acestea le avea, din păcate).
„Hmm.... Narnia ....” îmi tot spuneam eu în gând. Parcă sunase un clopoţel în mintea mea. Unde mai auzisem eu numele asta oare? Şi atunci, s-a facut lumină. Mi-am amintit brusc de acele filme cu Narnia despre care povesteau unii sau alţii, si cel mai împortant, ţin minte ca atunci când aveam vreo nouă ani, chiar am avut o jucărie ce reprezenta şifonierul acela ce făcea trecerea dinspre lumea noastră către acel tărâm minunat. Uşiţa imita perfect textura lemnului acela aspru, specific garderobelor acelea vechi de odinioară, iar în momentul în care uşita cu pricina era deschisă, se putea zări o fotografie cu tărâmul acela mirific, plin de zăpadă....

Dar să revenim la cartea noastră, totuşi.
Având în minte numele filmelor menţionate de către prieteni, şi amintirea acelei mici figurine, m-am pus pe citit.
La început am fost puţin nedumerit, căci nu înţelegeam de ce nu apare şifonierul acela, si ce-i cu acei doi copii şi unchiul magician cel răutăcios.
Dar în timp ce am continuat lectura, cartea m-a prins în mrejele ei. Şi nici ca mi-a mai dat drumul in vreun fel. În prima zi, (fără absolut nicio exagerare) am citit primele două carţi dintr-un foc.
Am asistat la creerea Narniei, la toate acele peisaje de vis descrise de C. S. Lewis, la minunatele aventuri la care toate personajele au luat parte.
Prin simplitatea cuvintelor, descrierile minunate, aventurile la care personajele iau parte, cuvintele lui Aslan, leul cel puternic si mareţ si nu în ultimul rând,, numeroasele învăţături pe care le putem culege din această poveste minunată, îl fac atât pe Lewis cât si opera sa, călători peste decenii, ba chiar peste secole.
Cele şapte volume, în ordine cronologică sunt: „Nepotul magicianului” , „Şifonierul, leul şi vrajitoarea” , „Calul şi băiatul” , „Prinţul Caspian” , „Călătorie pe mare cu Zori de Zi” , „Jilţul de argint” si „Ultima Bătălie” .
La vremea aceea, pe măsura ce pătrundeam din ce în ce mai adânc în inima carţii, îmi plăcea enorm sa îmi imaginez că padurile, munţii pe unde eu mă plimbam făceau parte din acel tărâm magic.
Îmi plăcea faptul că de fiecare dată când deschideam cartea, reuseam să pătrund in universul creat de autor, în acele păduri inverzite, printre acei munţi semeţi alături de personaje curajoase, Mărea de la capătul lumii si Ţara unde se afla Muntele lui Aslan. Toate acestea mi se conturau perfect în minte, ca şi cum ar fi fost aievea. Nici „Harry Potter”, nici „Stăpânul inelelor” n-au reuşit să mă facă a avea astfel de trăiri pline de energie şi culoare.
Narnia ne învaţă despre prietenie, dragoste, devotament, iertare şi câte şi mai câte.
Şi iată cum, se confirmă din nou ipoteza conform căreia cuvintele sunt MAGICE! Lewis, prin simplitatea cuvintelor folosite, dar şi prin complexitatea acţiunii, elementelor filosofice si mai ales a simbolurilor (pe care le veţi descoperi doar lecturând carţile), chiar reuşeşte să te întroducă şi pe tine în Narnia, iar tu, dragă cititorule, nici că îţi vei mai dori sa mai părăseşti această lume de basm.

Fie ca esti copil sau adult, ateu, agnostic sau religios, cu siguranţă această carte îşi va pune amprenta asupra ta. Recomand din toata inimă această carte, tuturor celor care îşi doresc să evadeze într-un tărâm magic şi să aibă parte de o experienţă inedită, dar şi celor ce doresc să privească unele aspecte religioase dintr-un alt unghi.
Cu mine cartea chiar s-a descurcat de minune. Undeva acolo in suflet, aparţin Narniei si altor tărâmuri, cum aparţin si lumii noastre deopotrivă. Ecourile chemarii Narniei încă răsună puternic in sufletul meu, facându-mă să revin pe meleagurile fermecate ale Narniei iar şi iar............

Şi acum, am să vă las cu câteva citate din carte, citate care mie mi-au placut enorm.
"Dragă Lucy,

Povestea asta am scris-o pentru tine, dar cînd am început să lucrez la ea nu mi-am dat seama că fetiţele cresc mai repede decît cărţile. Drept care acum eşti deja prea mare pentru poveşti, iar cînd cartea va fi publicată vei fi şi mai mare. Dar într-o bună zi, vei fi destul de bătrînă ca să citeşti din nou poveşti. Atunci ai s-o poţi lua de pe raft, ai s-o ştergi de praf şi-o să-mi spui şi mie cum ţi se pare." C. S. Lewis, "Cronicile din Narnia vol. 2: "Şifonierul, leul si vrajitoarea"

"- Aslan, observă Lucy, eşti mai mare.
- Ţi se pare, e din pricină că şi tu eşti mai mare, îi răspunse.
- Deci nu eşti mai mare?
- Nu. Dar cu fiecare an cu care creşti, o să ţi se pară că sunt mai mare."
C. S. Lewis, "Cronicile din Narnia vol. 4, Prinţul Caspian"

"- Sunteţi prea mari acum, copii, zise Aslan, şi trebuie să vă apropiaţi mai mult acum de lumea voastră.
- Nu de Narnia îmi pare rău, să ştii, spuse Lucy printre suspine. Ci de tine. N-o să te mai vedem niciodată. Şi cum să putem trăi, fără să te mai întâlnim?
- Ba o să mă mai întâlniţi, draga mea, zise Aslan.
- Eşti şi tu acolo, domnule? întrebă Edmund.
- Da, sunt, spuse Aslan. Însă acolo am alt nume. Trebuie să vă obişnuiţi să mă cunoaşteţi după acel nume. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care aţi fost aduşi în Narnia, ca, ajungând să mă cunoaşteţi un pic aici, să aveţi posibilitatea să mă cunoaşteţi mai bine acolo." C. S. Lewis, "Cronicile din Narnia vol. 5, Călătorie pe mare cu Zori de Zi