sâmbătă, 23 decembrie 2017

Întâmplări cu un câine ghid în capitală, sau cronicile unei săptămâni de excepţie (partea finală)

Textul asta, ultimul din această serie, astepta de mult timp să iasă la lumină. Dar iată că timpul, fie pur şi simplu alte îndeletniciri au acapărat actiivtatea bloggeritului si a povestitului. Dacă sfârşitul lui 2017, si totodată începutul lui 2018 se apropie cu paşi repezi, am decis să scot la lumină această ultimă parte din seria cu câinele ghid Phantom, ducând la bun sfârşit o poveşte a unei experienţe foarte faine pe care eu am trăit-o, si sper c-aţi făcut-o şi voi, citind primele trei postări din serie.

Aşadar, în postarea anterioară Phantom a fost o mare, mare vedetă, bucurându-se de toată atenţia tuturor persoanelor de la liceu. Ce mai este de povestit despre ziua aceea, este doar că am avut anumite dificultăţi în a găsi linia de tranvai, Phantom ne mai fiind nevoit să găsească un asemenea lucru până acum, deci prin urmare, nu putea sti ce anume să caute. Până la urmă ne-am descurcat, nişte persoane foarte de treabă îndrumându-ne către destinaţia dorită.

Despre ce aş vrea eu să vorbesc acum, se leagă mai puţin de ceea ce un câine ghid face, dar se leagă într-o mai mare măsură de ceea ce ar trebui oamenii să facă, şi ce atitudine ar trebui să aibă.

În ultima zi a şederii lui Phantom pe meleaguri bucureştene, am decis să ieşim puţin în oraş, să ne recreem. Urma ca trioul nostru, compus din eu, Phantom si Paul, să ne mai întâlnim cu încă un amic, urmând să luăm masa la un local anume (nu era încă stabilită locaţia).
O dată ce ne-am întâlnit, ne-am tot gândit noi unde să mâncăm. După vreo juma de oră în care am tot oscilat între KFC Romana si un altul, nu mai ţin minte exact care anume, am optat pentru cel de la Romană.
Ne îndreptăm noi plini de energie şi voie bună, precum nişte fluturaşi, către localul mai sus menţionat. Când ajungem acolo, surpriza..... Domnul pasnic, care nu ma îndoiesc că îşi îndeplinea cu sârguinciozitate datoria, spune:
-Vă rog să ieşiti afară, animalele n-au voie înauntru.
-Da, dar acesta este un câine ghid, legea ne permite. încearcă paul să lamurească situaţia.
-Nu îmi spuneţi mie de lege, uitaţi ce scrie acolo. replică pasnicul indicând, probabil, afişul unde se afla interdicţia animalelor de companie.
-Şi totuşi, acesta nu e un animal de companie.... incercăm noi toţi să ne băgăm în vorbă.
-Vă rog să ieşiţi afara....
-Domne, asta-i un câine însoţitor!! Dumneata ştii ce-i ăla un câine însoţitor? intervine pentru noi un client, vădit deranjat de atitudinea pasnicului.
-Nu ştiu yo ce-i ăla, da' n-aveţi voie cu animale înăuntru....
-Am vrea să vorbim cu superiorul dumneavoastră, dacă se poate. spuse Paul.
-Îmi pare rău, dar trebuie să ieşiţi afară, animalele n-au voie aici.
-Dar dumneata nu întelegi că legea îi permite să între aici? a mai întervenit în discuţie o clientă, ce luase parte la întregul schimb de replici.
-Domne, tu întelegi ce-i ăla câine însoţitor? incepu domnul care intervenise în discuţie mai devreme. Câinele ăsta merge cu băiatul peste tot! Şi la WC dacă se duce, câinele trebuie să meargă cu el.! Ce-i aşa de greu de înteles?
După ce schimbul de replici a mai continuat puţin, ni s-a facut în cele din urmă legatură cu managera localului, care a spus că imediat o să vorbească cu superiorii, urmând ca apoi să ne dea de veste cum stau lucrurile.
Ne aşezăm noi la o masă, şi aşteptăm. Dupa vreo cinci minute, domnişoara managera soseşte, spunând:
-Totul este în regulă, am vorbit şi am fost informaţi cu privire la căţeii de acest gen, că au voie peste tot. Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate, dar nu ne-am mai lovit niciodată de un asemenea caz.
"Sper ca acest caz să fie un exemplu pentru situaţii viitoare asemănătoare", am spus eu in sinea mea, desi dacă mă gândesc mai bine, ar fi trebuit sa fi dat glas acestor cuvinte.
După această întâmplare, totul s-a desfăşurat în mod normal, ne-am bucurat cu toţii de o masă bună şi discuţii înteresante.

Şi acum, la final de postare si de serie, concluzii:
-Pasnicii, vânzătorii, şi toţi angajaţii oricarui tip de servicii ar trebui înformaţi de către superiori că accesul câinelui ghid este permis oriunde. Astfel se pot evida neplăcerile şi discuţiile aprinse ca cea redată mai sus.
-Mi-a plăcut foarte mult atitudinea altruistă a oamenilor. Oriunde am mers în aceste zile împreună cu Phantom şi cu Paul, oamenii ne-au întrebat de fiecare dată în ce mod ne pot fi de folos. Şi în cazul în care n-am fost întrebaţi, am solicitat ajutorul, acesta fiindu-ne oferit din plin. Asa ca, nu ezitaţi niciodată să vă oferiţi ajutorul dacă vă este cerut sau dacă consideraţi că persoana nevăzătoare are nevoie de el. Nu uitaţi, să întrebaţi daca persoana pe care vreţi s-o ajutaţi are nevoie de ajutorul dumneavoastră.
-De asemenea, un alt moment care mi-a sărit în ochi au fost intervenţiile pozitive în cadrul discuţiilor aprinse de la KFC. Oamenii n-au ezitat să intervină în momentul în care au constatat că se face o nedreptate (mai mult sau mai putin voit), ceea ce îmi spune clar că spiritul civic se află din belşug în foarte, foarte mulţi dintre noi.

Acestea fiind spuse, aici se încheie seria noastră cu aventurile lui Phantom prin capitală. Sper ca v-a plăcut tot ce aţi citit, si să ne revedem cu bine, cu alte subiecte faine şi interesante ce merită povestite.

vineri, 27 octombrie 2017

Întâmplări cu un câine ghid in capitală, sau cronicile unei săptămâni de excepţie partea a III-a

Imaginaţi-vă o cameră video ce filmează totul în cel mai mic detaliu. Acum se vede Phantom, stând cuminte în curtea unui liceu. In jurul lui, un întreg alai de copii şi cadre didactice îşi satisfac curiozitatea cu privire la ce este, şi ce face acest câine. Mai apoi, Phantom este mângâiat, fotografiat, filmat. Ce să mai, o adevarată vedeta.... Gata, stop cadru. Să începem cu începutul.....

Da, aţi ghicit. După ceva timp în care am fost prins ba cu una, ba cu alta, am revenit cu cea de a treia parte a aventurilor noastre trăite în acea săptămână, sperând ca nu este prea târziu.
Pentru cei ce au ratat primele două părţi, Aici este prima parte, iarAici este cea de a doua parte,

Ne aflăm în cea de a treia zi de proiect, într-o dimineaţă însorită de septembrie.
Eu si Paul ne punem pe dat telefoane, să vedem când şi cu cine ne vom întâlni astăzi, până să vină seara şi să începem proiectul cu pricina.
Cu o seară în urmă, stabilisem noi să dăm o fugă prin Vatra Luminoasă, la liceul Regina Elisabeta, pentru a ne întâlni cu câţiva amici. Totuşi, ca socoteala de acasă să se poată potrivi cu cea din târg, ne-am hotărât să dăm telefoane, pentru a ne asigura ca nu batem drumul degeaba.....
Am vorbit, am stabilit, deci prin urmare, îmbarcarea!
Trupa de şoc, formată din subsemnatul, Paul si Phantom, şi-a început expediţia, gata să taie Bucureştiu-n două......
Am fost însoţiţi până la staţia de trolebuz, pe drum îndicându-se niste detalii tehnice şi foarte exacte, după părerea noastră: „Luati trolebuzul x de aici, mergeţi până la capăt şi aţi ajuns la destinaţie”. După cum spuneam şi mai sus, chestia era foarte, foarte simplă.
Vine trolebuzul. „Buun, asta e. Să-l luam!” am zis noi, luându-ne la revedere de la tata, ce ne-a însoţit până în staţie.
Trolebuzul este semiaglomerat, dar dragul de Phantom găseşte în ceva timp un loc de şezut. Ne facem noi comozi, pe Phantom (bietul) încercăm să îl îndesăm cumva între noi si scaune, si pot spune că-n cele din urmă am început să ne simţim... comozi.
Cum ne bucuram noi de confortul oferit de statul pe scaun, la nici un minut de când am urcat în trolebuz, sună telefonul. Întrebându-mă cine şi ce ar putea fi în momente d-astea, raspund:
-Alo?
Nu ştiu de ce, dar n-am fost surprins când am auzit vocea tatei. Mai surprins am fost de următoarele:
-Vedeţi c-aţi luat trolebuzul greşit. Vine şi trolebuzul bun în spatele vostru. Coborâţi şi voi la prima, la a două şi luaţi-l, ca îl prindeţi.
Odată convorbirea încheiată, mă întorc zâmbind către Paul:
-aaa, Paul, se pare c-avem o problemă....
-Nu-i nimic, ca se rezolvă. Zise el cu calm.
Îl scoatem pe Phantom dintre scaune, începem să inotăm prin marea de oameni, dându-i comanda să ne găsească uşa. În spatele nostru, o vocea unei doamne ne tot repetă: „Mamă, mai întrebaţi şi voi înainte să urcaţi.......”
-Na, pai noi ne-am asigurat ca asta-i trolebuzul bun, dar ce sa-i faci.... Se întâmplă..... Nu vă faceţi griji. am spus eu.
Ne dăm noi jos din trolebuz, şi cu ajutorul unei persoane binevoitoare, reuşim să-l prindem pe cel bun. Ne urcăm, iar îl facem pe săracul Phantom pachet undeva sub scaunul unde stăteam noi, iar de aici încolo, călătoria se desfăşoară fără vreun încident.

Ajungem la destinaţie. Coborâm din trolebuz, numai că......
-Si acum, pe unde s-o luăm? Întrebă Paul, reflectând întes la acest fapt
-Pai din ce mi s-a spus mie, cică tre s-o luăm în stânga. Am raspuns eu
Zis şi făcut. Mergem noi şi tot mergem, doar ca niciun reper care sa ne îndice că acolo ar fi liceul nu işi face apariţia. Întâlnim noi un trecător şi îl întrebăm ce şi cum.
-Păi după ce coborâţi din trolebuz, o luaţi la dreapta!
Perfect. Facem cale întoarsă, găsim punctul de unde am coborât din trolebuz şi continuăm pe drumul cel bun.
Când ne apropiem noi de intrare, Paul îi dă comanda lui Phantom să găsească poarta, lucru pe care îl execută în doi timpi şi trei mişcări.
La poartă stăm puţin de vorbă cu cei de la pază, lămurind doua aspecte cruciale:
1. Cine suntem noi şi cu ce ocazie pe aici.
2. Cine este Phantom, cu ce ocazie pe aici şi de ce ar avea un câine acces înăuntru.
Aceste doua detalii fiind lămurite, am avut cale liberă.
La început, în curtea liceului îşi face apariţia Madalin, unul dintre amicii nostri. Stăm noi ce stăm de poveşti, şi îşi mai face apariţia Răzvan. Dupa care încă o persoană, încă una, două, trei, patru.......
Evident, atracţia principală era Phantom. În câteva fracţiuni de secundă, a devenit centrul atenţiei pentru întregul liceu, fie că vorbim aici de elevi sau de cadre didactice.
Întrebările încep să curgă: „Şi câinele este de la asociaţia din Satu Mare, nu? „Câti ani are?” „Cum îl cheamă?” „Ne faci o demonstraţie cu el?”, „Pot să-i fac o poză?” „Ce rute ştie?”, „Cum te descurci cu el;”, „Pot să încerc şi eu să văd cum e să mergi cu aşa ceva?”
Cred ca doar atunci când se organizau celebrele caree în curte am vazut atâtia elevi adunaţi la un loc. Şi prieteni cunoscuţi, şi necunoscuţi, cu unii cunoscându-ma de aproape de-o viaţă, cu alţii având ocazia sa socializez doar în online până în momentul de faţă...... Acelaşi lucru se poate spune şi despre cadrele didactice, toţi profii fiind curioşi peste măsură.
Ce să mai, ambianţa era una foarte faină. Curiozitatea era manifestată peste tot, demonstraţiile si pozele erau în plină desfăşurare, iar atât imensul grup de oameni, cât şi câinele vedetă (mai ales el), erau bine dispuşi şi bucuroşi de tot ceea ce se întâmplă. Chiar şi când frigul a început încet încet să se lase, s-a continuat să se stea afară, nimeni nefiind dormic să meargă în incintă liceului. Şi chiar îi cred, nici eu n-aş i mers dacă aş fi avut un asemenea musafir, precum Phantom.
Într-o asemenea ambianţă faină ne-am petrecut aproape cinci ore si ceva, împărtăşind experienţe, amintindu-ne lucruri, şi mai mult decât atât, legând noi prietenii.
Mai trebuie menţionat ca Phantom a fost un gentleman, şi nu doar pentru faptul c-a fost înconjurat şi alintat de fete.... A avut ocazia sa facă aport cu o minge de Golf, şi e bine ştiut ca doar cei cu clasă işi permit un astfel de lux......

Ei bine, simt că trebuie să mă opresc aici. E prima dată în această serie când nu duc o zi până la sfârşit, dar consider că postarea ar fi muuult, mult prea lungă dacă aş relata acea întreagă zi de joi, cu toate peripeţiile ei, aşa ca fiţi pe faza!
Va urma....

vineri, 6 octombrie 2017

întâmplări şi peripeţii cu un câine ghid in capitală, sau Cronicile unei săptămâni de excepţie - Partea a II-a

În postarea precedentă am povestit despre cum s-a acomodat câinele ghid Phantom cu capitala în prima sa zi aici,, câteva impresii din perspectiva mea de gazdă şi de locuitor al acestui oraş. În mare parte, am punctat lucrurile pe care un câine ghid trebuie să le facă atunci când lucreaza, în timp ce relatam parcursul traseului efectuat în prima zi.
Pentru cei ce nu au apucat să citească
încă, aveţi prima parte a articolului chiar Aici
Să continuăm deci, de unde am rămas....

Ziua 2
Prima parte a zilei ne-o petrecem... ei bine, planificând ceea ce urmează să facem in următoarele 2. Timpul se scurge extraordinar de rapid, aşa că vremea de a pleca iar la drum ne ia complet pe neaşteptate. Astăzi ne-am gândit sa mai stam la poveşti cu un amic ce este şi el implicat în proiect, aşa că ne vom întâlni mai devreme faţă de restul grupului.
Călătoria cu metroul decurge ca unşă, Phantom işi face treabă cu conştiinciozitate, iar la jumatatea drumului ne întâlnim şi cu persoana vizată, Alex. Vorba aceea, o persoană în plus, un ajutor în plus, v-aţi gândi voi.... Da’ de unde! Şi alex este utilizator de baston alb, aşa că iata-ne, trei nevei şi un câine urcaţi la bord....
Ne propunem să mergem la un restaurant, nu departe de locul unde urma să se desfasoare proiectul peste câteva ore. Zis şi facut. Dar să te ţii până găsim restaurantul.....
Ieşim noi de la metrou, şi începem toţi patru s-o luăm la pas. Mergem noi ce mergem, şi deodată îl auzim pe Alex că spune: „Aici, la stânga!”. El fiind singurul care ştia zona, plus că încă o persoană de pe traseu părea că ne-a ghidat în acea direcţie, ne conformăm.
Phantom găseşte uşa, deschidem, intrăm, numai ca.... Spaţiul era totuşi mult, mult prea micuţ şi înghesuit pentru un restaurant, iar o discuţie în contradictoriu începe instant, ca şi cum noi, nou sosiţii, am fi acţionat un comutator.
Discuţia aprinsă se desfăsoară între două persoane, una dintre ele fiind foarte revoltată că noi am îndrăznit să aducem un animal în magazin, iar cealaltă persoană, încerca să echilibreze situaţia, punctând faptul ca acest câine nu-i un animal oarecare, şi că legislaţia permite accesul acestor câini în orice loc public. Evident, doamna se chinuie sa explice, dar efectiv n-are pentru cine, cealaltă persoană e complet imună.
Când ne revenim noi din ameţeală şi ne dăm seama că am încurcat borcanele, Paul replică: „Staţi linistită, oricum plecam. Nu e nevoie să vă bateţi capul, se vede că oricum anumite persoane nu pot înţelege anumite aspecte”.
Aici aş vrea să punctez că mi-a plăcut foarte mult atitudinea persoanei ce părea documentată, semn că există destul de multe persoane bine informate şi la noi în ţară, doar că până dai de o persoană de acest gen, se întâmplă deseori sa te loveşti de trei cazuri total opuse, asta însemnând că încă mai este mult de lucru pe partea de educare şi informare , dar sunt sigur ca încet încet, lucrurile se vor rezolva. Să nu uităm, totuşi, că înterzicerea accesului cu câinele ghid într-un magazin, piaţă, farmacie, şcoală sau orice altă înstituţie publică, constituie un act de discriminare.
După această peripeţie, ne-am găşit încet încet drumul către restaurantul căutat, Intermacedonia.
Ajunşi acolo, personalul foarte amabil ne-a îndrumat către locurile noastre, iar apoi ne-au fost citite meniurile, astfel încât să putem avea acces la o servire corectă, la fel ca ceilalţi clienţi.
Phantom a fost primit foarte bine, din fericire aici neexictând niciun fel de obiecţie cu privire la accesul lui în local. Pe toată durata întâlnirii a stat cuminte lângă scaunul stăpânului, fiind privit din când în când de persoanele curioase, ce ne adresau întrebări cu privire la ce, si mai ales în ce mod acţionează un câine ghid , cum anume este dresat etc.
Ţin pe această cale să felicit restaurantul Intermacedonia pentru deschiderea şi întelegerea de care a dat dovadă, iar totodată, încurajez celelalte localuri şi instituţii să încerce să dea dovadă de acelaşi lucru, respectând legislaţia în vigoare, legislaţie ce oferă acces peste tot câinilor ghizi.
După întâlnirea propriu-zisă, am mers să ne vedem cu cei de la proiect, pentru a ne continua treaba începută în ziua anterioară.
Drumul înspre casă a fost cu mult mai simplu ca data trecută, Phantom acomodându-se in mod rapid cu locurile, şi cu Bucureştiul în general.

Şi iată ca se mai scurse o zi din micul nostru jurnal de bord.....
Data viitoare vom vorbi despre cum ne-am îmbarcat eu, Phantom si Paul să tăiem Bucurestiul în două pentru a ne întâlni cu nişte prieteni, cum am luat trolebuzul greşit şi cum anume am gestionat situaţia, Phantom care devine vedetă în mod instant (o să vedeţi voi de ce), precum şi alte peripeţii, deoarece ziua a treia a fost una mult, mult mai lungă şi aventuroasă.
Toate aceste lucruri le vom povesti data viitoare, aşa că fiţi pe faza!
VA URMA...

marți, 3 octombrie 2017

întâmplări şi peripeţii cu un câine ghid in capitală, sau Cronicile unei săptămâni de excepţie - Partea I

Salutare tuturor!
În primul rând, vreau să îmi cer scuze pentru c-am absentat atât de mult timp pe aici, pe blog. Ştiţi şi voi cum e: daca n-ai despre ce vorbi, mai bine stai în banca ta.
În al doilea rând, săptămâna ce tocmai a trecut a fost una foarte încărcată dar si nemaipomenit de faină, iar despre această săptămână, chiar sunt lucruri ce cred eu, merită povestite.
Asadar, să începem cu începutul....

Cu o lună în urma, la Sibiu, am avut ocazia de a vedea o echipă foarte faină la treabă, si de a fi condus de către aceasta prin tot centrul Sibiului cât şi prin împrejurimi. Este vorba despre echipa formata din Paul, student la jurnalism, si Phantom , câinele său ghid.
Tot auzind de Angel Dog , un ONG din Satu Mare ce se ocupă cu creşterea, antrenarea si furnizarea de câini ghizi in Romania, am fost foarte curios ce tehnici folosesc, cum sunt antrenaţi, ce abilităţi au deprins, având în vedere că sunt fost utilizator de aşa ceva.
Tot ce pot spune este că perechea beneficiar-câine au făcut o treaba mai mult decât excelentă, aici văzându-se eforturile depuse atât de câtre asociaţie , cât şi de câine şi stăpân deopotrivă.
Cu ocazia unui proiect desfăşurat în Bucureşti, Paul si Phantom au decis să-mi întoarcă vizita săptămâna trecută. Iar ceea ce am văzut în aceste cinci zile, pe timpul şederii lor aici, pot spune că întăreşte, confirmă toate antrenamentele, pe durata acestor zile roadele muncii lor ieşind la maxim în evidenţă.

Ziua 1
Echipa minune işi face apariţia. Ziua ne-o petrecem în linişte pe la domiciliul lui subsemnatul, iar când seara se apropie, ne îndreptăm câtre proiect, la inceput insoţiţi fiind de câtre o a treia persoană (aşa ca pentru prima data). Pe stradă câinele merge exemplar, reuşind să conducă doi nevăzători (pe mine şi pe Paul) fără absolut nicio problemă. Patrupedul merge foarte liniştit, chiar dacă din partea stângă se mai aude cate un lătrat de câine, cerând cu orice preţ un răspuns din partea lui Phantom.
Ieşim de pe strada mea care este relativ liniştită, şi ajungem în bulevard. Zgomotul asurzitor, tipic Bucureştiului, nu perturbă deloc liniştea câinelui. Acesta se opreşte la fiecare denivelare sau bordură, găşeste intrarea la metrou, începe să coboare cu atenţie scările, oprindu-se la începutul fiecărui rând de trepte, semnalizând că da, acolo este ceva iar tu , cel ghidat trebuie sa fii atent.
În timp ce aşteptăm metroul, câinele asteaptă liniştit în poziţie de şez, lucrul pe care îl face şi pe parcursul călătoriei. Tot in timpul călătoriei cu metroul, la comanda lui Paul, Phantom a reuşit să ne găsească două locuri libere în trenul aglomerat, iar când i-a fost semnalat că trebuie să găsească uşa pentru a coborî, n-a dat greşi absolut deloc.
De la metrou suntem preluaţi de către o organizatoare a proiectului, iar drumul până la destinaţie se desfaşoară fără incidente.
Pe timpul cât noi am avut de muncă la proiect, Phantom stătea culcat şi ne privea cu ce ne indeletniceam, fără a se misca din locul în care a fost pus, exceptând cazul în care i se dadea comandă de către stăpân să execute acest lucru.
La plecare, jumătate din drum am fost însoţiţi de către câteva persoane de la proiect, iar cealaltă jumătate, ne-am decis s-o parcurgem singuri, fără a mai apela la cineva de acasă, ca doar-l aveam pe Phantom, nu?
Ei bine, se pare c-am avut dreptate. L-am avut pe Phantom şi asta a fost mai mult decât suficient. La ieşirea de la metrou, atât personalul de acolo cât şi trecătorii, s-au oferit să ne ajute îndicându-ne direcţiile pe unde am putea s-o luăm.
Când am ajuns la suprafaţă, Phantom era cât de cât familiarizat cu locurile din zona unde locuiesc, eu de asemenea, deci găşirea locuinţei n-a constituit o dificultate pentru niciunul dintre noi.
După o zi plină de experienţe faine,, am putut spune în cele din urmă,„Casa, dulce, casa”

În cazul în care vreţi sa fiţi la zi cu activitatea desfăşurată de către asociaţie, Aici aveti pagina de Facebook Angel Dog

Cred ca ar fi cazul să mă opresc aici, pentru a nu vă plictişi. Aceasta primă parte este putin lipsită de acţiune, deoarece am vrut să ilustrez în această postare, cam ceea ce ştie un câine ghid să facă, exemplificând totodată. Vom continua să vorbim despre zilele ce au urmat in articolele viitoare, unde veţi găşi tot felul de întâmplări amuzante, anumite incidente ce trebuie povestite şi subliniate etc, aşa că rămâneţi pe fază!

VA URMA...

joi, 13 aprilie 2017

Avem un câştigător!

După ce am aşteptat aproape doua săptămâni, după ce comentariile au fost numărate, comparate si analizate, se pare ca avem un câştigător al concursului ce tocmai s-a încheiat.
Câştigătorului volumului „Sabia Verii”, de Rick Riordan este Andrei Gama.
Mi-a plăcut optiunea referitoare la zeul pe care l-a ales, cât şi motivul pentru care a a facut această alegere.
„Îmi e greu să aleg dar cred ca aş vrea să fiu Thoth, zeul egiptean al timpului, scrisului,cifrelor, aritmeticii, matematicii şi al înţelepciunii (sper ca nu am uitat nimic ). Le-aş da oamenilor mai multă înţelepciune.În rest le cam folosesc pe toate oamenii însă nu neapărat într-un mod foarte înţelept. Mai mult nu aş interveni pentru că oamenii sunt înzestraţi cu tot ce le trebuie ca să schimbe lumea în bine. Oamenii trebuie doar să conştientizeze ce putere au şi să înceapă să o folosească în slujba binelui colectiv.”
Felicitari câştigătorului, si sperăm să ne citim din nou aici pe blog cu postări proaspete, şi de ce nu, dacă vă fi posibil, să mai avem parte de astfel de concursuri cât mai des cu putinţă.
Un paşte luminat să aveţi!

marți, 28 martie 2017

CONCURS! Sabia verii, de Rick Riordan

Salutare tuturor!
Că tot a venit primavara, şi pentru că sărbătorile se apropie încet încet, m-am gândit să organizez un mic concurs, aici pe blog.
Premiul constă într-un exemplar al Primului volum din seria „Magnus Chase si zeii din Asgaard”, Sabia Verii, scris de Rick Riordan.
Cartea a fost publicată la Editura Arthur, şi întâmplarea face ca eu să mai am încă un exemplar, care aşteaptă cu nerăbdare sa fie lecturat. Cartea este ambalată, nu s-a umblat deloc la ea. Din păcate am o problemă ciudată cu Blogger, si nu pot uploada pozele aici. Dacă totuşi vreţi să fiţi siguri de calitatea carţii, mă puteţi contacta pe Facebook, si vă pot arăta pozele cu cartea acolo.
Eu zic că este o carte numai bună pentru cititorul de Fantasy, sau pentru cineva ce vrea să se destindă puţin, citind o carte ce este spectaculos de amuzantă, dar totodata partea comică reuşind sa se împletească cu mitologia şi cu suspansul intr-un mod magnific.

Acum, să vedem ce trebuie să faceţi ca să obtineţi minunăţia asta de carte.
Dacă până acum pe aici pe blog eu am fost cel care a vorbit vrute si nevrute, acum este randul vostru s-o faceţi.
Din moment ce cartea este despre personaje şi locuri mitologice adaptate dupa structura lumii si societăţii moderne, va pun urmatoarea întrebare
Dacă aţi fi un zeu sau un erou din oricare mitologie, la alegerea voastra, ce personaj aţi fi? Ce v-a făcut să alegeţi tocmai acest personaj? Cum v-aţi folosi puterile pe care le-ati dobândit, pentru a îmbunătăţi traiul în societatea zilelor noastre? Ce aţi face pentru societate, pentru mediu, pentru planetă? Cum aţi ajuta?
Că bonus, puteţi adăuga de asemenea, in ce mod v-ar fi îmbunătăţită viata de zi cu zi? La şcoală, la facultate, la job etc.
Simtiti-vă să scrieţi cât de mult doriţi!
Cu cât mai amplu si mai argumentat este răspunsul, cu atât mai mari sunt şansele de câstig.
Totuşi, dacă puteţi rezuma totul doar la câteva cuvinte, chiar vă rog s-o făceţi. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca alea două-trei cuvinte sa facă cât doua paragrafe.

Aşadar, e timpul să vedem în ce moduri îngenioase, îndrăzneţe sau amuzante ne pot ajuta personajele noastre cu ale lor superputeri.
Aştept comentariile voastre aici pe blog, comentarii care să aibă legatură cu tema specificată mai sus.
START!
Cel mai fain răspuns primeşte cartea, iar numele câştigătorului, impreună cu ideea câştigatoare vor fi postate pe blog.
Data limita până când puteţi trimite comentariile voastre este 12 aprilie 2016.
MULTA BAFTA!!!!!!

sâmbătă, 18 martie 2017

câteva cuvinte despre vârstă, si micile bucurii ale vieţii în raport cu aceasta






Nu de puţine ori am avut ocazia să aud că vârsta , sau ca să fim puţin mai exacţi, înaintarea în vârstă, trebuie musai să ne înfluenţeze preferinţele, modul de trai, micile bucurii ale vieţii etc. Despre ce vreau să vorbesc, totuşi? Fiţi pe fază, că acum începem....
De multe ori am auzit spunându-se: „La vârsta pe care o ai tu mai citeşti aşa ceva?”, „Cum te mai poţi uita la chestiile astea?”, „Încă te mai joci jocuri video?” Eu, pentru toate întrebările astea am un singur răspuns, plus o intrebare, dacă îmi permiteţi: „Da, pot citi ce vreau, mă uit la ceea ce îmi face plăcere, ma îndeletnicesc cu ceea ce mă face să mă simt bine, indiferent de vârstă . Până la urma, de ce nu?”
Discutam cu ceva timp în urmă cu o cunoştinta. Şi tot discutând noi, am ajuns si la subiectul maturităţii. Cum, din punctul de vedere al acelei persoane, o data cu împlinirea vârstei de 18 ani, toţi munţii cad pe noi şi nimic nu va mai fi la fel.
Cei ce mă cunoaşteţi cât de cât, puteţi ghici că nu m-am putut abţine s-o contrez pe acea persoană, şi pe bună dreptate. Persoana cu pricina susţinea faptul ca din moment ce ai împlinit o anumită vârstă, nu este bine, nu se cade cu nicio formă să mai întreprinzi anumite acţiuni de care te bucurai atât de tare în copilarie sau atunci când erai mai tânăr.
Cum mie îmi plac discuţiile complexe si detaliate, m-am gândit să întreb cum îşi susţine punctul de vedere. Evident că răspunsul la întrebarea mea s-a bazat pe anumiti factori ce vin din exterior. Mai exact, mi s-a răspuns ca poţi fi considerat de-a dreptul imatur de catre oamenii din jurul tău, dacă te-ai mai juca una alta din când în când, daca ai mai citi cate un basm ori o carte Fantasy sau orice altceva din sfera asta, sau dacă ai urmări o animaţie cateodată, de orice fel ar fi aceasta. O, să nu uit: cândd eşti adult, (adică din momentul în care ai împlinit 18 ani), efectiv nu mai ai timp de astfel de lucruri; absolut deloc, cu niciun chip.
Drept răspuns la acest argument, am formulat, cu mult calm, urmatoarea construcţie: Nu este imposibil absolut deloc, pentru că altfel eu nu îmi explic cum de pot face toate aceste lucruri, oricând îţi poti găsi timp pentru o chestie că asta.
Să recapitulăm, deci: citesc atât cărţi aşa-zis concepute pentru publicul matur, cât şi cele pentru copii; ma mai joc câte ceva din când în când; şi chiar mă uit la cate o animaţie dacă aceasta chiar ma prinde. Deci da, chiar fac toate aceste lucruri, şi nu îmi este teamă s-o recunosc, face parte din mine, iar noi ca oameni trebuie să fim împăcaţi cu propria persoană, nu?
Să fim serioşi. După ce că viaţa este atât de aglomerată, deseori plină de obstacole, de ce mai simtim noi nevoia să ne îngrădim singuri, deseori să ne luăm singuri din bucuriile ce ne mai ajută să evadăm din cotidian si care ne dau un refresh din când in când? O să ne dea şeful afara daca în timpul liber citim cate o povestioară pentru a ne delecta, dar la muncă ne facem treaba excelent? Vă spun eu, asta nu o să se întâmple dacă le faceţi pe toate în mod echilbrat, la locul şi momentul potrivit.
Oameni buni, faceţi ceea ce vă oferă fericire, ori de câte ori aveţi ocazia: citiţi ce vreţi, când vreţi; săriţi coarda, jucati-vă pe Nintendo, uitati-vă la „Tom si Jerry” sau orice altceva vă mai doreşte sufletul. Căci toate acestea sunt acele lucruri mărunte, in nonconformitate cu vârsta dupa spusele unora, dar fără de care nu ai avea energia necesară să continui a face paşii aceia îmenşi, să duci cu succes la îndeplinire tot ceea ce ti-ai promis.
Voi ce părere aveţi? Este musai ca înaintarea în vârstă, împlinirea unui anumit număr de ani, sa pună stop cu orice preţ anumitor lucruri, activităţi care ne fac plăcere şi ne sunt benefice?