vineri, 9 decembrie 2016

Cântece magice pentru un decembrie mirific. Un mic top al cântecelor preferate

Salutare tuturor! Ce mai faceţi? Cum mai sunteţi? Gata de sărbători ? Pregătirile-s în toi? In aer se simte deja miros de vacanţă , oriunde te-ai afla, fie ca eşti la şcoală, facultate sau serviciu, peste tot ne simtim invăluiţi de febra sărbătorilor.
Deoarece sărbătorile n-ar fi sărbatori fără a fi întâmpinate cu muzică specifică, m-am gândit să fac un mic top al cântecelor mele preferate legate de această perioadă. Melodiile nu vor avea o anumita ordine, acestea fiind pur si simplu alese aleatoriu. In lista de mai jos se vor regăsi atât cântece din repertoriul internaţional, cât şi din cel autohton. Aşadar, acestea fiind spuse, luaţi-vă o ceaşcă cu o licoare caldă, pregăti-vă playlist-urile, faceţi-vă comozi in sanie si, să purcedem la drum!

1. Wonda Shepard – Silver Bells

Cântecul ăsta mi-a plăcut din prima clipă în care l-am auzit. Instrumentaţia, vocea, versurile, toate acestea înglobate reuşesc sa te transpună în magia Crăciunului, să o simţi, s-o percepi cu toate simţurile.. Dacă nu mă înşel, cântecul face parte si din coloana sonoră a unui serial TV.



2. Dean Martin – Let it snow

Tradiţionalul „Let it snow” îl ascult de obicei când îşi face apariţia prima zăpadă. Parcă nu-i moment mai bun ca acela să strigi din tot sufletul „Let it snow, let it snow, let it snow!”



3. Blackmore’s Night – I saw three ships

Cântecul ăsta l-am descoperit cam pe vremea asta, acum vreo doi ani în timp ce navigam pe ale netului valuri în căutare de cântece noi. Ador instrumentaţia, ofera aşa, o tentă de medieval, iar dacă mai adaugăm şi câteva versuri referitoare la sărbatoarea pe care cu toţii o aşteptăm, e de-a dreptul.... magic!



4. The Supremes – Little Bright Star

Din categoria „Oldies but goldies”.. Pe acesta l-am descoperit acum o săptămână, iar linia melodică si versurile au reuşit să mă cucerească încă de la prima audiţie..



5. Narcisa Suciu – Cerul şi Pământul

Colind românesc, îngeri, voce faină, instrumentaţie pe masură, intr-un cuvânt, mirific! Ţin minte că l-am cântat cu nişte amici in urmă cu câţiva ani când am luat parte la nişte evenimente dedicate Crăciunului.



Mă gândeam să mai adaug alte colinde româneşti, dar cred că pe cele clasice, in interpretarea clasicilor cântăreţi, le cunoaşteţi deja. Daca aveţi vreun cântec sau mai multe ce credeţi că merită menţionat aici, nu vă sfiiţi să vă exprimaţi sugesţiile printr-un comment.
Voi ce cântece preferaţi să ascultaţi în această perioada? Care-s favoritele voastre?

joi, 1 decembrie 2016

Blog cu miros de zăpadă, sau când magia sarbatorilor iese la iveală

Vine iarna, bine-mi pare.... Şi sa ştiţi că aşa şi este, chiar îmi pare nespus de bine
Dintre toate anotimpurile, iarna se numără printre favoritele mele. Este primul pe lista, şi cred eu, aşa vă rămâne şi în anii ce vor urma.
Magia sărbătorilor, temperaturile scăzute, colindele, aromele de ciocolată caldă, scorţişoară si orice altceva mai este specific acestui sezon, toate aceste lucruri mă fac să mă bucur din plin de tot ceea ce este frumos in jurul nostru

Iată că a venit şi întâi decembrie, asadar prima zi de iarnă ne bate la uşă, in acelaşi timp cu ea, toată lumea începe să simtă, fiecare in felul ei, farmecul acestei perioade mirifice.
Eu personal în această perioadă încep să ascult colinde într-o veselie (fie că sunt autohtone sau de peste hotare), mă înteresez de orice are legatură cu sărbătorile, de la decoraţiuni, dulciuri etc, până la cărţi, filme şi muzică.

Tocmai de aceea, inspirat de alţi bloggeri fiind, m-am gândit sa dau si eu startul acestei perioade de vis, chiar aici pe blog.

În funcţie de timp, inspiraţie şi material disponibil, voi încerca să postez lucruri ce tin de aceasta perioadă. De la recomandări de muzică specifică sărbătorilor, evenimente interesante la care am luat parte, recomandări de cărţi cu miros de sărbătoare, precum şi diverse amintiri faine legate de plăcutele clipe ale acestei luni petrecute cu ani in urma, dar şi alte lucruri, voi încercă să le strâng pe toate de-a lungul acestui decembrie luminos.
Ideea este că prea multă negativitate, stres şi agitaţie apare în această perioadă, cand ar trebui să se întâmple exact contrariul. Eu voi încerca, pe cât posibil, să scot la lumină cât mai multe momente frumoase, pozitive, magice or amuzante ale lui decembrie.

Aşadar, cu şperanţa că înspiraţia nu mă vă părăşi, vă aştept pe aici in zilele şi săptămânile ce vor urma.
Vă urez tuturor să aveţi parte de un decembrie magic, minunat, şi sa nu uităm: La mulţi ani, România!

miercuri, 9 noiembrie 2016

Cinci cărţi pe care le-am abandonat din diverse motive

Lectura constituie mai mult ca sigur o bună modalitate de a evada pe alte tărâmuri, de a asimila cunoştinte noi, de a ne îmbunătăţi vocabularul, şi cine ştie câte alte lucruri ne mai pot oferi cărţile . Cu toate acestea, deseori lectura poate deveni un chin, facându-ne să ne lăsăm păgubaşi, fie din pricina stilului greoi al autorului, fie ca ceea ce autorul scrie nu se potriveşte cu gusturile noastre, sau fie pentru ca lecturarea acelei carţi ne.... sperie.
Da, aţi auzit bine, unii autori chiar au talentul de a te băga-n sperieţi fără să îţi dai seama. Iar atunci cand o faci, ei bine.... nu-i prea placut....

Tot amintindu-mi de istoricul lecturilor din anii precedenţi, m-am gândit sa fac o listă cu carţile abandonate dintr-un motiv sau altul.
Fără alte comentarii, haideţi să pătrundem puţin în aceasta parte a istoricului meu literar.

1. „Apocalipsa” – Stephen King

Ţin minte ca am început sa citesc cartea asta într-o frumoasă vacanţă de vară, mai exact intre clasele a noua şi a zecea. Curios din fire (cum aş putea fi eu altfel), m-am hotărât să încerc să lecturez ceva horror. Eram curios ce poate face un autor să te sperie în aşa măsură, precum îmi povesteau mie alţii.
Ei bine, cartea mi s-a părut inofensivă la început. Doar la început..... Dupa o lectură mai îndelungată am început sa am tot felul de senzaţii ciudate, nelinişte, sentiment de panică. Tot tacâmul, ce să mai.
Cartea nu este pentru cei slabi de îngeri. AI acolo descrieri macabre, (şi când spun macabru, mă refer aici la descrieri făcute la cel mai înalt nivel), personaje de-a dreptul sadice, un rău ce pare sa domnească pretutindeni. Nu, chiar nu o recomand celor ce nu-s fani horror.
Nu cred ca trebuie să mai spun c-am dat cartea aia cât colo. Şi nici că îi voi mai da vreodată o şansă. NEVER. Noroc c-am făcut terapie cu „Eragon” a doua zi, că o primisem de la cineva taman la momentul potrivit.

2. „Marile speranţe” – Charles Dickens

Citind „Oliver Twist” si „Un colind de Craciun”, chiar aveam.... mari speranţe de la cartea asta. Vreau să spun ca citind doua cărţi scrise de acelaşi autor, te ataşezi de stilul lui, şi te gândeşti că şi următoarele cărţi să fie la fel, sau aproximativ la fel de ok.
Din păcate, n-a fost să fie. Cartea a început tare, tare frumos, dar după un timp personajul principal mi-a devenit extrem de antipatic, acţiunea curgea cu încetinitorul şi parcă nimic nu se mai întâmpla pe acolo.
Am abandonat cartea la jumatate. Nu stiu dacă o voi relua cândva. Poate că da, poate că nu.....

3. „Mizerabilii” – Victor Hugo

Am început să citesc această carte la recomandarile multor persoane. Şi da, recomandările, aşteptările mele şi ceea ce această capodopera are de oferit au fost in deplină concordanţă.
Această carte, săraca, am intrerupt-o de mai multe ori (cred ca asta este cam a treia sau a patra), o dată pentru că ajunsesem într-un punct în care părea că nu mai conteneşte să descrie nobilimea acelor vremuri, si celelalte întreruperi se datoreaza altor cărţi ce au avut o prioritate mai mare pe lista mea de lecturi.
Cu siguranţă voi relua lecturarea acestei cărţi, stilul lui Hugo este pur si simplu, magic.

4. „Jane Eyre” – Charlotte Bronte

O altă capodoperă clasică de care m-am apucat cu drag, şi în mare mi-a plăcut foarte, foarte mult. Pe la jumătatea cărţii parca ceva anume a început să cam... scârţâie, deşi nu prea pot exprima exact ce anume. Pur şi simplu am simtit că între mine şi acea carte nu mai există nicio conecsiune.
Poate dacă o voi relua puţin mai târziu, o voi putea duce la capăt. Aşadar, s-o adăugăm pe listă lecturilor ce necesită a doua şansă.

5. „La Medeleni” – Ionel Teodoreanu

Ce pot să spun despre această carte? Nimic altceva decât c-a reuşit sa-mi provoace un mare şoc, o mare dezamăgire, şi asta tocmai în ultima parte a trilogiei.
După ce am cunoscut fiecare personaj în parte, după ce le-am învăţat toate comportamentele, felul lor de a fi, in ultimul volum autorul parcă a decis să le schimbe complet. Pur şi simplu, n-am mai putut-o recunoaşte pe Olguţa din celelalte volume, nici pe Dănuţ, nici pe Monica. Parcă şi stilul autorului a devenit foarte rigid, nu mai era acea naraţiune care curgea si te ungea pe suflet.
De dragul vremurilor în care m-am apucat de primele două volume, de dragul acelor amintiri plăcute, voi relua cartea în viitorul apropiat, si sper eu, o voi şi duce la bun sfârşit.

Voi ce cărţi ati abandonat si de ce? Care este pricina abandonului? Mai doriţi să le reluaţi cândva în viitor?

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Din nou in acţiune, Si o mica evaluare a ceea ce a fost si a ceea ce va să fie

Salutare tuturor!
Ce mai faceţi? Ce mai este nou?
Trecu şi vara, iată-ne în mijloc de toamnă, puşi pe fapte mari....
A fost o vara super faină, odihnitoare, nelipsită de peripeţii, dar acum este timpul să ne întoarcem la activitaţile noastre cotidiene. Bineînţeles, putem împiedica instalarea rutinei, condimentându-ne task-urile pe ici, pe colo cu activităţi placute (scrisul, de exemplu).

Eu vă întreb pe voi de noutati, dar ce-i drept, chiar eu v-am cam scutit de acest lucru....
Acum că toamna e-n plină desfaşurare, şi cum în acest anotimp multe lucruri revin la normal dupa o stare de repaus, speram ca atât înspiraţia, cât si cheful de scris vor reveni pe făgaşul normal, astfel încât bloguşorul să fie din nou un loc activ, plin de conţinut.

Şi acum, înainte de a ne reapuca de treabă, aş vrea să vă întreb pe fiecare, ce părere aveţi despre tot ce s-a postat până acum (atât cât s-a postat), si ce aţi dori să citiţi pe viitor.
Aţi dori să se schimbe ceva? Daca da, ce anume?
Ce v-a plăcut mai mult şi mai mult în legătura cu ceea ce s-a postat? Cum vi se pare stilul de a posta / scrie?
Ce tipuri de postări ati dori să vedeţi pe viitor? Ce subiecte să fie abordate in mod mai frecvent?
Cam astea ar fi întrebările. Aştept comentariile voastre, fie aici pe blog, fie pe Facebook.

O zi faină să aveţi, si sperăm sa ne citim cât mai curând!

sâmbătă, 2 iulie 2016

Bacul, sau ce inseamna acest examen al maturitatii de fapt. Experienta si cateva sfaturi

În mintea tuturor elevilor de clasa a XII-a, nu circula decât un singur cuvânt mare si lat. Fie ca îi spunem bacalaureat sau examenul maturităţii, acesta provoacă o mulţime de probleme din punct de vedere emoţional, fie pentru ca unii elevi n-au învăţat absolut deloc, fie pentru simplul fapt că este considerat ca fiind unul dintre cele mai importante examene din viaţa noastră, lucru susţinut cu putere atât de profesori, cât si de câtre părinţi.
Eu cred că bacul ăsta este mai degrabă un examen psihologic decât unul scris. De ce spun asta? Din pricina motivelor pentru care majoritatea elevilor sunt îngrijorati, si anume frica de a nu promova, frica de subiecte, şi nu în ultimul rând, reclama negativă pe care unele persoane o fac acestui examen.

Ei bine, din punctul meu de vedere, bacalaureatul poate fi promovat foarte uşor dacă ai prins din clasă majoritatea lucrurilor importante, daca ai citit macar o parte din lecturile obligatorii (da, lecturile alea plictisitoare de care nu ştiai cum sa scapi mai repede), sau daca nu se aplică nimic din cele menţionate mai sus, ar fi excelent dacă acum, în ultimul an, ai dedicat ceva timp şi învăţatului. Dacă măcar una din condiţiile enumerate mai sus au fost îndeplinite, sigur vei lua bacul fără probleme. Restul zvonurilor, că e greu, ca pică cerul daca nu iei nota X, şi aşa mai departe, acestea nu sunt decât chestii psihologice care vă vor da bătăi serioase de cap dacă nu le veţi ignora.
O sa încerc să povestesc câte ceva din propria-mi experienţă, iar printre rânduri, voi adăuga si câteva sfaturi, acolo unde consider eu că ar fi necesar. Trebuie specificat însă, că acesta nu este un şablon, nu este o reteţă a succesului, sunt doar câteva sfaturi generale, de bun simţ, care sper ca vor face povara acestui examen mai uşor de suportat.

Exact cu un an în urma, la ora 8 dimineaţa, sustineam cea de a doua probă scrisă, proba la istorie ca să fiu mai precis.
Dar haideţi, totuşi, sa ne întoarcem cu doua zile în urmă, la prima probă, cea la Limba si Literatura Română.
Este ora 8 fără câteva minute. Intru in clasă, înarmat cu rabdare si mult calm. Având în vedere c-am ales să susţin probele in braille, a trebuit să fiu asistat de trei supraveghetori, nu doar de doi, aşa cum se obisnuieşte, iar lucrarea după ce a fost redactată, a fost trimisă la tradus in alfabetul obisnuit, astfel îcât această să poată fi corectată de orice profesor. Dar asta nu m-a afectat in vreun fel. Deci, după cum spuneam, am întrat în sala de clasă gata de atac. Doamnele profesoare mă aşteptau, iar eu să fiu sincer, abia asteptam sa încep. De fiecare dată când se întâmplă să susţin o testare de orice fel ar fi ea, încerc să mă detaşez, să las emoţiile acasă, spunându-mi că am destul timp pentru emoţii şi întrebări după ce voi fi terminat.
Aşadar, totul a început cu dictarea subiectelor, una din doamnele profesoare oferindu-se să mă ajute la acest capitol. După ce acest lucru a fost încheiat, a început si rezolvarea subiectelor propriu-zisă. Iar aici, aş vrea să fac doua, trei menţiuni.
La subiectul I, încercaţi să nu lăsaţi nimic nedescoperit, mai ales primele 5 sau 6 exerciţii, care sunt extrem de uşoare.
La subiectul II, este vorba de acel text argumentativ. Aici nu trebuie decât să vă îmaginaţi că încercaţi să vă convingeţi familia sau prietenii despre un anumit lucru. Toata smecheria este ca argumentarea voastra să fie una clară, si să folosiţi termenii specifici acolo unde trebuie (Dupa parerea mea, din punctul meu de vedere, asadar, deoarece, in primul rând, in al doilea rând, in concluzie, aşadar etc).
Subiectul III, vă poate fi cel mai bun amic, fie cel mai mare duşman. Dar dacă v-aţi pregătit cât de cât, don’t worry, be happy! Aici, alegeţi un roman / nuvelă / piesă de teatru / poezie care v-a plăcut mai mult, dacă vi se ofera mai multe variante sau chiar la liber, aşa cum am avut generaţia mea, anul trecut. Am avut de ales orice roman modern studiat, aici având atât de multe variante: „Ion”, „Ultima noapte de dragoste”, „Enigma Otiliei” etc. Şi la subiectul ăsta, scrieţi, scrieţi, scrieţi. Urmăriţi cerintele pe care subiectul doreşte să le îndepliniţi, si nu lăsaţi nicio cerinţă necompletată.
Pentru mine, probă la limba română chiar a fost super faină, pot spune că deseori chiar îmi este dor de acea zi.
Cât despre celelalte două probe, acestea s-au deşfăsurat cam în acelaşi mod. La istorie sunt foarte multe exerciţii pe text, şi aici ma refer la primele doua subiecte, cat despre subiectul III, aici trebuie facută sinteză, deci e recomandat să fi reţinut niscaiva date din cat mai multe lecţii cu putinţă pentru a avea ce să scrieţi şi pentru a nu vă trezi că vi se cere o bătălie sau un tratat dintr-un secol de care n-aveţi habar.
Proba a treia este la alegere, aşa că aici fiecare e constient ce a ales şi cum a învăţat. Eu am dat la sociologie, si pot spune ca 50% din exerciţii s-au bazat pe ceea ce am învăţat eu, iar restul de 50% a fost cultură generală. N-a fost atât de grea, a fost cam cea mai lejeră probă.
Pe această cale, aş dori să le mulţumesc domnilor si doamnelor profesoare ce s-au ocupat cu supravegherea pentru tot sprijinul acordat si pentru amintirile frumoase. Da, pentru mine, bacul ramâne una dintre experienţele cele mai înteresante si mai plăcute, in ciuda faptului că unele subiecte au fost mai solicitante.

Era să uit.... Ştiu că poate părea aproape imposibil, dar încercaţi, cel puţin în momentul în care susţineţi examenul, sa nu vă gândiţi ca susţineti un test. Multe persoane incep sa se împotmolească la cele mai simple exerciţii, doar din cauza faptului că ştiu că ceea ce susţin ei este un test. Incercaţi să vă imaginaţi că rezolvaţi aceste exerciţii undeva acasă, sau in orice loc, timp si spatiu simtiţi că vă ajută să vă relaxaţi; Doar nu vă mai gândiţi că sunteţi urmăriţi, testaţi, examinaţi etc.

Aşadar, nu vă faceţi griji, fiţi optimişti, bacul poate fi promovat cu un minim de efort, iar cât despre emoţii.... Încercaţi să le ingropaţi pentru o perioadă, este timp destul pentru ele când totul se va fi terminat cu bine.
Multă baftă tuturor!

duminică, 19 iunie 2016

Dark Oracle, un serial racoritor pentru aceasta perioada

Iată că dupa îndelungate aşteptări, veni si mult aşteptata vacanţă. Da, e vacanţă. E cald...Bine, este vacanţă si este extrem de cald...... Si ce face omul în astfel de vremuri toride? Ei bine, fie citeşte, fie ascultă muzică, fie se uită la seriale.
Un astfel de lucru l-am facut şi eu ieri, m-am uitat la seriale. La un serial ca să fiu mai exact. Şi nu aşa oricum, ci aproape toată ziua. Pur şi simplu m-a ţinut cu sufletul la gură, in ciuda reticienţelor pe care le-am avut la început.
Despre ce serial vorbesc? Ei bine, este vorba despre „Dark Oracle” , pe româneşte „Oracolul întunecat”, serial apărut in 2004. Din cauza ideii extrem de originale ce stă la baza serialului, eu zic ca merită urmărit, sau măcar încercat un singur episod.

Viaţa celor doi gemeni, Cally si Lance Stone, ia o întorsătură neaşteptată atunci când se pomenesc in posesia unor benzi desenate numite „Oracolul întunecat” , aceste benzi urmând să le schimbe destinul în cel mai neaşteptat mod cu putinţă.
Oracolul are capacitatea de a îşi adauga pagini si de a se scrie de unul singur în fiecare zi. Ba mai mult de atât, oracolul le poate prezice viitorul celor doi gemeni. Mai exact, in fiecare episod, alter ego-urile celor doi, Blaze si Violet (personajele din benzile desenate), paţesc sau fac cate un lucru, astfel încât acţiunile celor doi se reflectă în viaţa gemenilor. Cei doi gemeni trebuie să consulte oracolul si sa procedeze în asa manieră, încât destinele tragice de care personajele din benzi au parte, să nu se împlinească si în lumea reala,, vieţile celor doi fraţi depinzând de asta. De exemplu, dacă alterego-ul lui Lance, Blaze, merge cu o maşină şi i se va întâmpla ceva rau, şi Lance va pati fix acelaşi lucru, dacă el împreună cu sora si amicii săi nu iau măsuri să împiedice ceea ce este scris / desenat în oracol.
Deseori reuşind să oprească evenimentele prezise in oracol, adesea neavând sorţi de izbândă, benzile desenate au un efect urias asupra vieţilor lui Cally si Lance, uneori unul de-a dreptul traumatizant.
Pe la mijlocul serialului totul ia amploare, cele două personaje din benzile desenate având ţeluri mult mai înalte si mai înfricoşătoare, amenintând serios vieţile protagoniştilor.... Dar o să va las pe voi să descoperiţi ce şi cum...
Mie serialul mi-a plăcut enorm, deşi să fiu sincer, la început am avut dubii daca sa mă apuc de el sau nu. Mi-au plăcut personajele, pe lângă cei doi gemeni si alterego-urile lor ce le creează probleme, îi mai avem pe cei doi prieteni ai protagoniştilor,, Dizzy si Sage, Doyle,un proprietar excentric al unui magazin de benzi desenate ce pare a avea niste hobby-uri destul de stranii, si multe alte personaje interesante ce dau savoare serialului, zic eu.
Mi-a plăcut faptul că serialul are un background, un fundal destul de serios, iar felul în care acele benzi desenate le influentează viaţă celor doi este uimitor.
Aşadar, având o idee de bază foarte interesantă şi originală, suspans, fenomene supranaturale, acţiune, personaje înteresante şi bine conturate, si putin romance pe alocuri, „Dark Oracle” este un serial cu care vă puteţi delecta în aceste zile caniculare. Pentru mine a fost ca o gură de aer proaspăt şi rece, şi sper că şi pentru voi, cei ce îl veţi urmări, să fie la fel de fascinant.

marți, 31 mai 2016

Aventuri din stresiune: Psihosocialele - sau extreme survival-ul conştintei

Cu toţii avem in viaţă unele din acele momente în care ne simţim complet dezorientaţi, pierduţi în spaţiu, ma rog, spuneţi-i cum doriţi. Fie ca dăm un test, un examen sau orice evaluare unde ne sunt testate cunosţintele, avem momentele noastre in care pur şi simplu nu ştim cum să procedăm.... Dar mai bine să o luăm cu începutul......

În data de treizeci ale lunii mai, aveam mult aşteptatul examen la cursul de psihologie socială. Fie din cauza diferitelor zvonuri pe care le-am auzit referitor la sistemul de notare, fie pur şi simplu datorită nivelului ridicat de zel, sau poate ca ambii factori şi-au adus contribuţia, cert este ca toată lumea s-a pus pe învăţat. Şi când spun învăţat, vreau sa spun la modul HARD. Nici la bac nu îmi amintesc sa fi tocit în asemenea hal capitolele acelea. Ba o relaţie interpersonală, ba nişte teorii psihosociale, ba factori psihoindividuali..... Cert e ca harddisk-ul uman a înregistrat psihosociale la greu in ultimele trei zile.

Iată că, intr-un final vine şi ziua mult aşteptată. Ziua în care soarta avea să ne fie decisă, ziua in care propriile noastre cuvinte ne vor hotărî soarta......
Ajung la facultă. Soarele strălucea, păsărelele ciripeau voioase în copaci, iar eu tot la factorii psihoindividuali ma gândeam. Până aici nimic ciudat, tot timpul îmi fac o repetiţie mentală înaintea examenelor. Dar când a început examenul, iată că începu si marele război al constintei, asa, de nicăieri. Cu o secundă în urmă nu era nimic, şi dintr-o dată, bum!
Cum s-au petrecut lucrurile? Ei bine, mă indreptam eu îndrăzneţ către catedră pentru a trage biletul cu subiectul, bilet ce avea sa îmi pecetluiască soarta. Întind mână, iau biletul. Ca un student cuminte ce sunt, ma duc să iau loc în bancă până în momentul în care voi fi chemat pentru a-mi fi testate atât rezistenţa psihică, cât şi cunostintele. Au trebuit sa vină ele împreună, că separat nici nu se punea vorba măcar.
După cum spuneam, iau loc în bancă şi îmi citesc bileţelul, pe care cu litere ce parcă te hipnotizau, scria: 1. structura reprezentărilor sociale şi funcţiile acestora (cu exemplificari) şi 2. Teoriile psiho-sociale
Şi acum, să nu îmi spuneţi voi ca acele cuvinte scrise pe bilet nu erau vrajite! Parcă totul începe a deveni confuz, încurcat şi de-a dreptul ameţitor. Procesorul începe să lucreze febril, să caute soluţii, orice informaţie care ar putea să ajute. Şi tot cotrobăind prin ale minţii sertăraşe, mai adânc, tot mai adânc, mă întrebam over and over again: „Care ai dat delete la hard, care? Cine a avut nesăvuinţa sa se înfiltreze in mintea mea tenebroasă?”
Şi căutarea tot continuă, numai ca informaţiile erau cam fragmentate, săracele. Efectiv, de la tragerea biletului, parcă se apasase un comutator. Cineva clar luase nepotrivita decizie de a..... „stinge lumina”. Mă aud strigat, şi în momentul ăla parcă hard-ul a început să mai arunce niscaiva informaţii. Mai cer 5 minute de gândire, mi se acordă iar eu îmi continui săpăturile.
După ce am mai explorat ale minţii adâncuri, în căutarea perlelor cu reprezentarile sociale scrise pe ele, hotăresc sa ma îndrept catre bătălia finală.
Mă ridic din bancă, si merg încet încet către catedră. Simt cum ceva se formeaza in aer, ceva aproape palpabil. Mă aşez. Proful îmi permite să îmi incep speech-ul, eu nu îmi dau seama de prima dată de acest lucru aşa ca trebuie sa mă asigur că sigur pot începe a înşira psihosocialele pe masă.
Si liniştea se sparge în bucăţi, şi cuvintele încep să curgă. Si se face lumină împrejur, iar cuvintele se adună in propoziţii, iar propozitiile in fraze si clasificări, iar totul începe să curgă ca o cascadă.....
Rămân perflex de ceea ce mi se întâmplă, dar îi dau tot înainte, cu curaj. Dintr-o dată, sunt oprit în mijlocul propozitiei, zicândumi-se:
Prezentare foarte bună, prezenţă si activitate atât la seminar cât şi la curs, exista. Felicitari, ai luat nota......
În acel moment, parcă primisem ceva de Crăciun. Eu mă pregătisem să tot turui, si pe deasupra chiar să fie nevoie să mi se pună întrebari! Iar după doua minute de speakuit, iată-mă spunândumi-se STOP.
Şi atunci m-am prins. Toată tensiunea aceea a dus la delete-ul temporar din mintea. 50% a contribut proful, 50% presupun ca a fost minunatul meu subconştient. N-am mai trecut niciodată printr-o astfel de experienţă, nici măcar la bac. Atâta tensiune amestecată cu teamă, la prima vedere părând neîntemeiată, m-au făcut să înţeleg totuşi prin ce trec cei ce experimentează genul asta de lucruri tot timpul, la fiecare examen.... Mulţumesc lui Dumnezeu că nu mi s-a întâmplat decat o singura dată (ieri), si promit ca pentru la anul îmi voi mări rezistenţa!
Am părăsit sala de examinare cu un sentiment ce îngloba oboseala, uimirea, fericirea si pe alocuri buimaceala. Dar cu toate acestea, feeling-ul acela de hapy si de uluire era din ce în ce mai palpabil. Soarele strălucea, păsărelele ciripeau voioase în copaci, iar eu încercam să îmi acord mintea si spiritul cu ele, să mă contopesc, să simt totceea ce era viu în jur, fara relaţii interpersonale, factori psihoindividuali si psihosociali care să mă invadeze.
Asadar, nu mai încapea nicio îndoială: bătălia a fost câştigată, muntele a fost excaladat cu succes. Acum, este timpul pentru ceva repaus.
Asa că, dragi cititori, încercaţi pe cât posibil să va stăpâniţi încordarea. Uşor de spus, greu de făcut. Dar cine ştie? Poate veţi reuşi voi, puşi fiind intr-o astfel de situaţie intr-o bună zi.
Să aveţi o sesiune placută, dar să ne înţelegem. Sesiune, NU stresiune!!!

miercuri, 4 mai 2016

Narnia, dragă lume a copilariei si chiar mai mult de atât

Îmi permiteţi a începe prin a spune ca efectiv, n-am idee cum şi cu ce să încep? Parcă sunt atât de multe lucruri de spus despre această serie care practic mi-a fermecat copilaria, amprenta magiei cu care aceste carţi au fost înpregnate, încă dăinuind asupra mea ca o usoară adiere înmiresmată.... Astăzi, pur şi simplu mi-am amintit de aceste cărţi. Nu ştiu cum, nici de unde. Ştiu doar că Narnia mi-a apărut în minte, vrea să stea pe aici ceva vreme, şi cere cu însistenţa să ii fie ştiută povestea.

Totul a început într-o vacanţă de vară, mai exact cu vreo şase ani în urmă. Nu mai aveam ce citi, eram cum s-ar zice, într-o pană literară totală.
Într-o zi, am avut însă norocul de a mă întâlni cu una dintre profesoarele mele, care mi-a recomandat aceasta serie, ba chiar dăruindu-mi primele cinci carţi din serie (doar pe acestea le avea, din păcate).
„Hmm.... Narnia ....” îmi tot spuneam eu în gând. Parcă sunase un clopoţel în mintea mea. Unde mai auzisem eu numele asta oare? Şi atunci, s-a facut lumină. Mi-am amintit brusc de acele filme cu Narnia despre care povesteau unii sau alţii, si cel mai împortant, ţin minte ca atunci când aveam vreo nouă ani, chiar am avut o jucărie ce reprezenta şifonierul acela ce făcea trecerea dinspre lumea noastră către acel tărâm minunat. Uşiţa imita perfect textura lemnului acela aspru, specific garderobelor acelea vechi de odinioară, iar în momentul în care uşita cu pricina era deschisă, se putea zări o fotografie cu tărâmul acela mirific, plin de zăpadă....

Dar să revenim la cartea noastră, totuşi.
Având în minte numele filmelor menţionate de către prieteni, şi amintirea acelei mici figurine, m-am pus pe citit.
La început am fost puţin nedumerit, căci nu înţelegeam de ce nu apare şifonierul acela, si ce-i cu acei doi copii şi unchiul magician cel răutăcios.
Dar în timp ce am continuat lectura, cartea m-a prins în mrejele ei. Şi nici ca mi-a mai dat drumul in vreun fel. În prima zi, (fără absolut nicio exagerare) am citit primele două carţi dintr-un foc.
Am asistat la creerea Narniei, la toate acele peisaje de vis descrise de C. S. Lewis, la minunatele aventuri la care toate personajele au luat parte.
Prin simplitatea cuvintelor, descrierile minunate, aventurile la care personajele iau parte, cuvintele lui Aslan, leul cel puternic si mareţ si nu în ultimul rând,, numeroasele învăţături pe care le putem culege din această poveste minunată, îl fac atât pe Lewis cât si opera sa, călători peste decenii, ba chiar peste secole.
Cele şapte volume, în ordine cronologică sunt: „Nepotul magicianului” , „Şifonierul, leul şi vrajitoarea” , „Calul şi băiatul” , „Prinţul Caspian” , „Călătorie pe mare cu Zori de Zi” , „Jilţul de argint” si „Ultima Bătălie” .
La vremea aceea, pe măsura ce pătrundeam din ce în ce mai adânc în inima carţii, îmi plăcea enorm sa îmi imaginez că padurile, munţii pe unde eu mă plimbam făceau parte din acel tărâm magic.
Îmi plăcea faptul că de fiecare dată când deschideam cartea, reuseam să pătrund in universul creat de autor, în acele păduri inverzite, printre acei munţi semeţi alături de personaje curajoase, Mărea de la capătul lumii si Ţara unde se afla Muntele lui Aslan. Toate acestea mi se conturau perfect în minte, ca şi cum ar fi fost aievea. Nici „Harry Potter”, nici „Stăpânul inelelor” n-au reuşit să mă facă a avea astfel de trăiri pline de energie şi culoare.
Narnia ne învaţă despre prietenie, dragoste, devotament, iertare şi câte şi mai câte.
Şi iată cum, se confirmă din nou ipoteza conform căreia cuvintele sunt MAGICE! Lewis, prin simplitatea cuvintelor folosite, dar şi prin complexitatea acţiunii, elementelor filosofice si mai ales a simbolurilor (pe care le veţi descoperi doar lecturând carţile), chiar reuşeşte să te întroducă şi pe tine în Narnia, iar tu, dragă cititorule, nici că îţi vei mai dori sa mai părăseşti această lume de basm.

Fie ca esti copil sau adult, ateu, agnostic sau religios, cu siguranţă această carte îşi va pune amprenta asupra ta. Recomand din toata inimă această carte, tuturor celor care îşi doresc să evadeze într-un tărâm magic şi să aibă parte de o experienţă inedită, dar şi celor ce doresc să privească unele aspecte religioase dintr-un alt unghi.
Cu mine cartea chiar s-a descurcat de minune. Undeva acolo in suflet, aparţin Narniei si altor tărâmuri, cum aparţin si lumii noastre deopotrivă. Ecourile chemarii Narniei încă răsună puternic in sufletul meu, facându-mă să revin pe meleagurile fermecate ale Narniei iar şi iar............

Şi acum, am să vă las cu câteva citate din carte, citate care mie mi-au placut enorm.
"Dragă Lucy,

Povestea asta am scris-o pentru tine, dar cînd am început să lucrez la ea nu mi-am dat seama că fetiţele cresc mai repede decît cărţile. Drept care acum eşti deja prea mare pentru poveşti, iar cînd cartea va fi publicată vei fi şi mai mare. Dar într-o bună zi, vei fi destul de bătrînă ca să citeşti din nou poveşti. Atunci ai s-o poţi lua de pe raft, ai s-o ştergi de praf şi-o să-mi spui şi mie cum ţi se pare." C. S. Lewis, "Cronicile din Narnia vol. 2: "Şifonierul, leul si vrajitoarea"

"- Aslan, observă Lucy, eşti mai mare.
- Ţi se pare, e din pricină că şi tu eşti mai mare, îi răspunse.
- Deci nu eşti mai mare?
- Nu. Dar cu fiecare an cu care creşti, o să ţi se pară că sunt mai mare."
C. S. Lewis, "Cronicile din Narnia vol. 4, Prinţul Caspian"

"- Sunteţi prea mari acum, copii, zise Aslan, şi trebuie să vă apropiaţi mai mult acum de lumea voastră.
- Nu de Narnia îmi pare rău, să ştii, spuse Lucy printre suspine. Ci de tine. N-o să te mai vedem niciodată. Şi cum să putem trăi, fără să te mai întâlnim?
- Ba o să mă mai întâlniţi, draga mea, zise Aslan.
- Eşti şi tu acolo, domnule? întrebă Edmund.
- Da, sunt, spuse Aslan. Însă acolo am alt nume. Trebuie să vă obişnuiţi să mă cunoaşteţi după acel nume. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care aţi fost aduşi în Narnia, ca, ajungând să mă cunoaşteţi un pic aici, să aveţi posibilitatea să mă cunoaşteţi mai bine acolo." C. S. Lewis, "Cronicile din Narnia vol. 5, Călătorie pe mare cu Zori de Zi

miercuri, 20 aprilie 2016

Uite secta, nu-i secta. Sau ce se întamplă când te apuci să discuţi cu prietenii pe teme religioase în timp ce te afli în metrou

Era una din acele zile în care scapi mai repede de la facultate, faţă de cum ieşi în mod obişnuit. Bucuroşi de această întâmplare fericită, eu împreună cu o colegă o pornirăm încet încet inspre metrou.
Nici n-ajungem noi bine pe peron, ca iată, metroul îşi face simţită prezenţa prin binecunoscutul său zgomot infernal.
Urcăm în metro, şi prin furnicarul ce este pricinuit de ora de vârf (nai exact ora 18) încercăm să ne găsim un loc.
După scanări amănunţite, reuşim să reperăm două locuri libere, pe care le-am şi „atacat”.

Odată teritoriul cucerit, probabil v-aţi fi aşteptat ca liniştea să se aştearnă, iar fiecare să îşi vadă de gândurile sale până ce vom ajunge la destinaţie, inclusiv eu.
Nici vorba de aşa ceva. Cum mie îmi place să discut pe tot felul de teme, taman acum ma loveşte pe mine inspiraţia sa vorbesc cu colega despre Religie.
Asa că, în timp ce metroul îşi vedea de al său drum, noi începurăm să discutăm despre împortanţa religiei in societate, cum Religia şi biserica sunt două instituţii oarecum diferite si ca n-ar trebui puse ambele în aceeasi oală etc.
În timp ce îmi susţineam părerea despre valabilitatea si aplicabilitatea învăţăturilor creştine în zilele noastre, tocmai când eram pe cale să formulez argumentul suprem, simt o bătaie pe umărul stâng, iar o voce feminină spunând:
-Ai grijă, ca te atrage-n sectă! Astea-s învaţături sectare!
În prima fracţiune de secundă, am rămas înmărmurit, încercând sa-mi pun puţina ordine în gânduri: „What, ce secta? Unde să ma atraga? Oi fi pomenind eu ceva contrar tradiţiilor ortodoxe de-a lungul conversaţiei si nu mi-am dat seama?” Colega mea, se afla si ea în aceeaşi dilemă.
Hotărât să elucidez acest mister, m-am întors către persoana cu pricina, zicând:
-Îmi cer scuze, dar nu prea îmi dau seama despre ce anume vorbiţi..... Noi vorbeam despre......
-Lasă, că ştiu eu! imi fu întreruptă explicaţia în mod brusc.
Şi eu aş fi curioasă să aflu unde anume am menţionat un lucru care sa aiba legatură cu vreo secta, sau ceva asemănător.
-Ştiu eu cum fac ei. Caută să te atragă, ca apoi să stoarcă bani de la tine! Replică doamna.
-Da, dar noi de fapt discutăm despre nişte lucruri de la facultate... Ştiti, diverse păreri, dezbateri pe care le-au avut diverse persoane.... Noi doar le analizam, le comparam si discutam puţin pe marginea lor, atâta tot. Reuşesc eu, într-un final să-mi duc explicaţia până la bun şfârşit.
-Da, dar să ai grijă. Că ei prin tot felul de cuvinte si explicaţii intelectuale reusesc să te prindă şi să te atragă în secta lor.
-Nu vă faceţi griji, staţi liniştită. Noi nici n-am avut măcar de gând sa discutăm despre aşa ceva.
-Şi să citeşti Biblia, acolo scrie tot!
-Mulţumesc mult pentru sfat. Biblia oricum o citesc, chiar mă relaxează şi îmi oferă un sentiment profun de pace interioară.

Metroul se apropia încet încet de a sa destinaţie, asa ca eu împreună cu colega incepurăm să ne îndreptăm incet către ieşire, cu mai mult sau mai puţin regret că am fost nevoiţi să incheiem acea.... conversaţie. În momentul in care am ieşit din metrou, am răsuflat uşurat.
Metroul se îndepărta usor, fiind parcă şi el mirat de mica discuţie ce tocmai a avut loc în interiorul său.
Iar eu, în timp ce mă îndreptam către suprafaţă, mă întrebam de ce trebuie să existe aşa mari diferenţe între confesiuni la nivel de individ încât să ne numim unii pe alţii sectari sau eretici. La urma urmei, la acelasi Dumnezeu ne închinăm cu toţii, fie că unii avem icoan sau nu.e Si ce-i mai împortant, fară supărare, dar cei de alte confesiuni, marea majoritate, au un obicei de a citi Cartea Sfântă aproape zilnic, faţă de unii ortodocşi ce se cred atotştiutori dar n-au deschis Biblia măcar o singură dată.

Cam asta se întâmplă când te apucă filosofatul, si pe deasupra te mai apuci sa discuţi pe teme religioase în metrou. Sau mă rog, chestia asta-i valabilă pentru orice mijloc de transport.
Voi aţi trecut printr-o experienţă similară? Dacă da, aştept comentariile voastre.

duminică, 17 aprilie 2016

Să ne amintim totuşi, cat de umani putem fi....

Am să încep prin a spune că astăzi a fost o zi de-a dreptul minunată. Nu, nu s-a întâmplat nimic miraculos, nici n-am obţinut cine ştie ce premiu sau vreun alt lucru. A fost pur si simplu, o zi faină şi însorită, aşa cum este primăvara în mod normal. Şi, în mod normal, ar trebui să profităm cu toţii de astfel de momente. Cam aici voiam eu s-ajung de fapt....

Este foarte adevărat ca trăim intr-o eră a tehnologiei, o eră în care totul se derulează cu o viteză imposibil de imaginat, încât abia mai putem ţine pasul cu noile tendinţe in materie de modă, hrană, tehnologie etc.
Acest vârtej de informaţii, impreună cu interminabilele sarcini pe care le tot avem de îndeplinit, au început să ne cam prindă într-un fel de capcană, din care cu greu se mai poate ieşi. Iar această capcană nu-i nimic altceva decât minunata rutină de care ne tot plângem zi de zi, dar din nefericire cu mare greutate mai izbutim să ieşim din ea.
Cu toate acestea, „butonul de escape” se află undeva, acolo, aşteptând sa fie acţionat pentru un refresh binemeritat. Ce anume doresc să spun prin asta? De esti dormic să afli, citeste rândurile ce urmează, nu cred că vei regreta.

Asadar, menţionam in rândurile anterioare acel mic „buton” de evadare din rutină, acesta fiind nici mai mult, nici mai puţin decât..... RELAXAREA!
Prin relaxare nu mă refer doar la verbul „a sta” sau „a lenevi” (deşi nici asta nu e interzis dacă vă ajuta sa va destindeţi), ci orice activitate simţiti voi că vă face plăcere.
Este o zi senină şi însorită? Bucurati-vă din plin de ea! Mergeţi într-un parc, singuri, cu prietenii ori caţelul. Admiraţi copacii, cântecul păsărelelor, mireasma si cromatica florilor, staţi pe o bancă la discuţii cu prietenii, alergaţi, practicaţi orice sport vă face plăcere, destindeti-va!
Nici terasele nu-s de lepădat, cu atât mai fain fiind daca acestea servesc şi o îngheţată gustoasă.
Mie personal îmi priesc de minune plimbările in parc si in natură în general. Ca preferinţă în materie de parcuri ador herăstrăul, cu aleile lui spaţioase, cu pomii şi marea varietate de plante ce te anunţă imediat (prin miresmele răspândite în aer), că ai intrat pe teritoriul lor.. Ce sa mai spun de îngheţată, răcoarea lacului...... Daca doriti să experimentaţi cel puţin unul din aceste lucruri, acţionaţi acel mic buton de Escape şi cu siguranţă va veţi reîncarca din toate punctele de vedere.
Nici pentru zilele ploioase nu ducem lipsă de activitaţi: citiţi o carte bună, cântaţi la un instrument, savuraţi un ceai, ascultaţi muzică.

Mă opresc aici cu recomandările , căci activităţi poate găsi toată lumea dacă doreşte, un număr infinit aş indrăzni eu să spun. Doar timp să fie!
Şi că tot am pomenit cuvântul ăsta, „timp”.... Faceţi-va timp pentru activitaţile ce vă fac plăcere, măcar o dată pe săptămână. Fie că miroşiţi o floare, ciţiti ceva, vizitaţi un muzeu ori mergeţi in vizită la un prieten, toate aceste lucruri au menirea de a ne aduce aminte ca suntem incă oameni, că n-am devenit încă nişte roboţei, şi ca înca nu-i totul pierdut.
Timpul este pretios si nu în ultimul rând ireversibil, aşa că umpleti-l cu lucruri mici, ce vă fac să zâmbiţi. Vorba aceea: „Pic cu pic se face strop”.
În concluzie, nu mai pot spune decât atat: bucuraţi-vă din plin să fiţi oameni, şi aminţiti-vă că nu sunteţi niste automate Parcurile vă aşteaptă cu miresmele si pacea lor, carţile sunt nerăbdătoare sa va transporte intr-un infinit număr de lumi neexplorate până acum, şi câte şi mai câte...
ENJOY THE LIFE!!!

miercuri, 13 aprilie 2016

"Mila 2.0" - sau linia subtire dintre masinarie şi umanitate

Da, ştiu că multă vreme a mai trecut de când n-am mai aşternut ceva pe hârtie, fie ea si virtuală. Dar mai bine s-o faci mai târziu decât niciodată, nu? „Better than never”, cam asta îmi place mie să spun.
Ceea ce m-a inspirat şi m-a împins de-a binelea, mi-a dat aripi să revin din nou pe ale bloguletelor tărâmuri, a fost o carte citită recent.
Exact, v-aţi prins. În acest articol vom avea parte de o mică recenzie de carte, şi foarte posibil să mai avem şi altele pe viitor.
Destul cu introducerile, mai bine să încercăm a ne adânci în miezul acţiunii acum.

Titlu: „Mila 2.0”
Autor: Debra Briza
Anul apariţiei: 2013 (statele unite), 2016 (Romania)
Editura: Nemira
Număr pagini: 400

Se dă o adolescentă normală. Bine, poate nu chiar normală în intregime. Din cauza morţii tatălui ei, protagonista, care se numeşte Mila, este nevoită să se mute cu mama ei în Clearwater, un orăşel rural aflat în statul Minesota.
Toate bune şi frumoase, Mila încearcă să îşi revină din trauma provocată de moartea tatălui, dar un accident în care aceasta este implicată, reuşeşte să dea toată viaţa adolescentei peste cap, din nou....
Accidentul ar fi trebuit să îi fie fatal, sau s-o rănească măcar puţin. În schimb, protagonista nu simte absolut niciun fel de durere iar braţul ce tocmai fusese fracturat in accident nu sângerează absolut deloc.
Cu stufoare, fata află de la mama ei, sau putem spune... presupusa ei mamă, că ea este de fapt un android creat de către Armata Statelor Unite, pentru a fi folosită în misiunile de spionaj. Unul din oamenii de stiinţă de la laborator, care se întâmplă să fie chiar asa-zisa mama a fetei, o fură pe Mila, aceasta din urma devenind prea umană pentru a fi folosită în vreo astfel de misiune.
Din acest moment, de la aflarea adevărului, Mila trebuie sa se pazeasca de persoanele ce îi doresc răul, să-i protejeze pe cei la care ţine, şi nu în ultimul rând să accepte ceea ce este ea cu adevărat, totodată încercând sa îşi pastreze umanitatea.
Trebuie menţionat că Mila a fost construită în aşa manieră încât poate avea sentimente in aceeaşi masură în care le au şi oamenii, (aceste sentimente chiar cresc mai mult in intensitate decat au fost ele programate iniţial), poate simula toate funcţiile biologice cum ar fi respiraţia, bătaiile inimii şi asa mai departe. De asemenea, corpul ei a fost în asa fel conceput, încât nu îţi poţi da seama că ea este doar o maşinărie. Nici ea nu îşi da seama uneori de acest lucru..... Cât despre ce peripeţii are eroina, o să vă las pe voi să descoperiţi... Acum aş vrea să revin asupra a ceea ce m-a impresionat la această carte.

Suspans: avem din belşu; ritm alert: asemenea; protagonista si sentimentele ei bine conturate: Bingo! Aici voiam să ajung!
M-au impresionat extraordinar de mult momentele în care Mila încerca pe cât de mult posibil să isi ascundă partea de android, si să si-o scoata la iveală pe cea umană. Întrebarile existenţiale cum ar fi: „Cine sunt eu cu adevărat?”, „Este aceasta acţiune pe care eu o întreprind acum programată, la fel ca amintirile ce mi-au fost induse?”, „Este posibil cu adevărat sa fiu doar o masinarie?” mi s-au părut ca o căutare a eului, a eului ce s-a pierdut intre uman si masina....
Faptul că eroina se încăpăţâneaza să devină din ce in ce mai umană, în ciuda faptului că poate scana înprejurimile in doar 10 secunde, îşi poate proiecta o hartă GPS în mod instantaneu în interiorul proprie-i minţi, şi poate face praf o persoană doar cu o singură lovitură, m-au impresionat profund. Să încerci să fii altfel decât ai fost programat, sa iubeşti, să doreşti să trăieşti un avalgam de sentimente, să trăieşti o viaţă normală. Asta este ce îşi doreste eroina cărţii, un android, iar din nefericire, noi oamenii, am cam uitat să ne dorim aceste lucruri extrem de simple.
Da, cred ca până la urmă acesta este lucrul care m-a impresionat cel mai tare. Cum o maşină doreşte cu înflăcărare sa devină o fiinţă umană, şi reuseste acest lucru încet-încet, iar noi oamenii procedăm intocmai invers, devenind niste maşini distrugătoare, sau poate chiar mai rău.....
Sincer, ipoteza mea este urmatoarea:
Apocalipsa nu va veni atunci când maşinile se vor întoarce împotriva omului şi îl vor distruge. Nici vorbă de asa ceva.
Adevărata apocalipsă va veni atunci când androizi precum eroina noastră vor dori să devină umani, să aibă si ei un suflet. Iar cand acest lucru se va întâmpla, oamenii vor privi cu groază la propria decădere în care ei singuri s-au adus, iar niste simple „metale”, au un suflet infinit mai mare ca al lor. Da, asta da lovitură de graţie dată umanitaţii....
Recomand cu caldură această carte, şi astept cu nerăbdare părerile voastre după ce aţi terminat de lecturat.
Cartea poate fi comandată de pe Libraria online Libris,
Mai exact de Aici