Bacul, sau ce inseamna acest examen al maturitatii de fapt. Experienta si cateva sfaturi

În mintea tuturor elevilor de clasa a XII-a, nu circula decât un singur cuvânt mare si lat. Fie ca îi spunem bacalaureat sau examenul maturităţii, acesta provoacă o mulţime de probleme din punct de vedere emoţional, fie pentru ca unii elevi n-au învăţat absolut deloc, fie pentru simplul fapt că este considerat ca fiind unul dintre cele mai importante examene din viaţa noastră, lucru susţinut cu putere atât de profesori, cât si de câtre părinţi.
Eu cred că bacul ăsta este mai degrabă un examen psihologic decât unul scris. De ce spun asta? Din pricina motivelor pentru care majoritatea elevilor sunt îngrijorati, si anume frica de a nu promova, frica de subiecte, şi nu în ultimul rând, reclama negativă pe care unele persoane o fac acestui examen.

Ei bine, din punctul meu de vedere, bacalaureatul poate fi promovat foarte uşor dacă ai prins din clasă majoritatea lucrurilor importante, daca ai citit macar o parte din lecturile obligatorii (da, lecturile alea plictisitoare de care nu ştiai cum sa scapi mai repede), sau daca nu se aplică nimic din cele menţionate mai sus, ar fi excelent dacă acum, în ultimul an, ai dedicat ceva timp şi învăţatului. Dacă măcar una din condiţiile enumerate mai sus au fost îndeplinite, sigur vei lua bacul fără probleme. Restul zvonurilor, că e greu, ca pică cerul daca nu iei nota X, şi aşa mai departe, acestea nu sunt decât chestii psihologice care vă vor da bătăi serioase de cap dacă nu le veţi ignora.
O sa încerc să povestesc câte ceva din propria-mi experienţă, iar printre rânduri, voi adăuga si câteva sfaturi, acolo unde consider eu că ar fi necesar. Trebuie specificat însă, că acesta nu este un şablon, nu este o reteţă a succesului, sunt doar câteva sfaturi generale, de bun simţ, care sper ca vor face povara acestui examen mai uşor de suportat.

Exact cu un an în urma, la ora 8 dimineaţa, sustineam cea de a doua probă scrisă, proba la istorie ca să fiu mai precis.
Dar haideţi, totuşi, sa ne întoarcem cu doua zile în urmă, la prima probă, cea la Limba si Literatura Română.
Este ora 8 fără câteva minute. Intru in clasă, înarmat cu rabdare si mult calm. Având în vedere c-am ales să susţin probele in braille, a trebuit să fiu asistat de trei supraveghetori, nu doar de doi, aşa cum se obisnuieşte, iar lucrarea după ce a fost redactată, a fost trimisă la tradus in alfabetul obisnuit, astfel îcât această să poată fi corectată de orice profesor. Dar asta nu m-a afectat in vreun fel. Deci, după cum spuneam, am întrat în sala de clasă gata de atac. Doamnele profesoare mă aşteptau, iar eu să fiu sincer, abia asteptam sa încep. De fiecare dată când se întâmplă să susţin o testare de orice fel ar fi ea, încerc să mă detaşez, să las emoţiile acasă, spunându-mi că am destul timp pentru emoţii şi întrebări după ce voi fi terminat.
Aşadar, totul a început cu dictarea subiectelor, una din doamnele profesoare oferindu-se să mă ajute la acest capitol. După ce acest lucru a fost încheiat, a început si rezolvarea subiectelor propriu-zisă. Iar aici, aş vrea să fac doua, trei menţiuni.
La subiectul I, încercaţi să nu lăsaţi nimic nedescoperit, mai ales primele 5 sau 6 exerciţii, care sunt extrem de uşoare.
La subiectul II, este vorba de acel text argumentativ. Aici nu trebuie decât să vă îmaginaţi că încercaţi să vă convingeţi familia sau prietenii despre un anumit lucru. Toata smecheria este ca argumentarea voastra să fie una clară, si să folosiţi termenii specifici acolo unde trebuie (Dupa parerea mea, din punctul meu de vedere, asadar, deoarece, in primul rând, in al doilea rând, in concluzie, aşadar etc).
Subiectul III, vă poate fi cel mai bun amic, fie cel mai mare duşman. Dar dacă v-aţi pregătit cât de cât, don’t worry, be happy! Aici, alegeţi un roman / nuvelă / piesă de teatru / poezie care v-a plăcut mai mult, dacă vi se ofera mai multe variante sau chiar la liber, aşa cum am avut generaţia mea, anul trecut. Am avut de ales orice roman modern studiat, aici având atât de multe variante: „Ion”, „Ultima noapte de dragoste”, „Enigma Otiliei” etc. Şi la subiectul ăsta, scrieţi, scrieţi, scrieţi. Urmăriţi cerintele pe care subiectul doreşte să le îndepliniţi, si nu lăsaţi nicio cerinţă necompletată.
Pentru mine, probă la limba română chiar a fost super faină, pot spune că deseori chiar îmi este dor de acea zi.
Cât despre celelalte două probe, acestea s-au deşfăsurat cam în acelaşi mod. La istorie sunt foarte multe exerciţii pe text, şi aici ma refer la primele doua subiecte, cat despre subiectul III, aici trebuie facută sinteză, deci e recomandat să fi reţinut niscaiva date din cat mai multe lecţii cu putinţă pentru a avea ce să scrieţi şi pentru a nu vă trezi că vi se cere o bătălie sau un tratat dintr-un secol de care n-aveţi habar.
Proba a treia este la alegere, aşa că aici fiecare e constient ce a ales şi cum a învăţat. Eu am dat la sociologie, si pot spune ca 50% din exerciţii s-au bazat pe ceea ce am învăţat eu, iar restul de 50% a fost cultură generală. N-a fost atât de grea, a fost cam cea mai lejeră probă.
Pe această cale, aş dori să le mulţumesc domnilor si doamnelor profesoare ce s-au ocupat cu supravegherea pentru tot sprijinul acordat si pentru amintirile frumoase. Da, pentru mine, bacul ramâne una dintre experienţele cele mai înteresante si mai plăcute, in ciuda faptului că unele subiecte au fost mai solicitante.

Era să uit.... Ştiu că poate părea aproape imposibil, dar încercaţi, cel puţin în momentul în care susţineţi examenul, sa nu vă gândiţi ca susţineti un test. Multe persoane incep sa se împotmolească la cele mai simple exerciţii, doar din cauza faptului că ştiu că ceea ce susţin ei este un test. Incercaţi să vă imaginaţi că rezolvaţi aceste exerciţii undeva acasă, sau in orice loc, timp si spatiu simtiţi că vă ajută să vă relaxaţi; Doar nu vă mai gândiţi că sunteţi urmăriţi, testaţi, examinaţi etc.

Aşadar, nu vă faceţi griji, fiţi optimişti, bacul poate fi promovat cu un minim de efort, iar cât despre emoţii.... Încercaţi să le ingropaţi pentru o perioadă, este timp destul pentru ele când totul se va fi terminat cu bine.
Multă baftă tuturor!

Aventuri din stresiune: Psihosocialele - sau extreme survival-ul conştintei

Cu toţii avem in viaţă unele din acele momente în care ne simţim complet dezorientaţi, pierduţi în spaţiu, ma rog, spuneţi-i cum doriţi. Fie ca dăm un test, un examen sau orice evaluare unde ne sunt testate cunosţintele, avem momentele noastre in care pur şi simplu nu ştim cum să procedăm.... Dar mai bine să o luăm cu începutul......

În data de treizeci ale lunii mai, aveam mult aşteptatul examen la cursul de psihologie socială. Fie din cauza diferitelor zvonuri pe care le-am auzit referitor la sistemul de notare, fie pur şi simplu datorită nivelului ridicat de zel, sau poate ca ambii factori şi-au adus contribuţia, cert este ca toată lumea s-a pus pe învăţat. Şi când spun învăţat, vreau sa spun la modul HARD. Nici la bac nu îmi amintesc sa fi tocit în asemenea hal capitolele acelea. Ba o relaţie interpersonală, ba nişte teorii psihosociale, ba factori psihoindividuali..... Cert e ca harddisk-ul uman a înregistrat psihosociale la greu in ultimele trei zile.

Iată că, intr-un final vine şi ziua mult aşteptată. Ziua în care soarta avea să ne fie decisă, ziua in care propriile noastre cuvinte ne vor hotărî soarta......
Ajung la facultă. Soarele strălucea, păsărelele ciripeau voioase în copaci, iar eu tot la factorii psihoindividuali ma gândeam. Până aici nimic ciudat, tot timpul îmi fac o repetiţie mentală înaintea examenelor. Dar când a început examenul, iată că începu si marele război al constintei, asa, de nicăieri. Cu o secundă în urmă nu era nimic, şi dintr-o dată, bum!
Cum s-au petrecut lucrurile? Ei bine, mă indreptam eu îndrăzneţ către catedră pentru a trage biletul cu subiectul, bilet ce avea sa îmi pecetluiască soarta. Întind mână, iau biletul. Ca un student cuminte ce sunt, ma duc să iau loc în bancă până în momentul în care voi fi chemat pentru a-mi fi testate atât rezistenţa psihică, cât şi cunostintele. Au trebuit sa vină ele împreună, că separat nici nu se punea vorba măcar.
După cum spuneam, iau loc în bancă şi îmi citesc bileţelul, pe care cu litere ce parcă te hipnotizau, scria: 1. structura reprezentărilor sociale şi funcţiile acestora (cu exemplificari) şi 2. Teoriile psiho-sociale
Şi acum, să nu îmi spuneţi voi ca acele cuvinte scrise pe bilet nu erau vrajite! Parcă totul începe a deveni confuz, încurcat şi de-a dreptul ameţitor. Procesorul începe să lucreze febril, să caute soluţii, orice informaţie care ar putea să ajute. Şi tot cotrobăind prin ale minţii sertăraşe, mai adânc, tot mai adânc, mă întrebam over and over again: „Care ai dat delete la hard, care? Cine a avut nesăvuinţa sa se înfiltreze in mintea mea tenebroasă?”
Şi căutarea tot continuă, numai ca informaţiile erau cam fragmentate, săracele. Efectiv, de la tragerea biletului, parcă se apasase un comutator. Cineva clar luase nepotrivita decizie de a..... „stinge lumina”. Mă aud strigat, şi în momentul ăla parcă hard-ul a început să mai arunce niscaiva informaţii. Mai cer 5 minute de gândire, mi se acordă iar eu îmi continui săpăturile.
După ce am mai explorat ale minţii adâncuri, în căutarea perlelor cu reprezentarile sociale scrise pe ele, hotăresc sa ma îndrept catre bătălia finală.
Mă ridic din bancă, si merg încet încet către catedră. Simt cum ceva se formeaza in aer, ceva aproape palpabil. Mă aşez. Proful îmi permite să îmi incep speech-ul, eu nu îmi dau seama de prima dată de acest lucru aşa ca trebuie sa mă asigur că sigur pot începe a înşira psihosocialele pe masă.
Si liniştea se sparge în bucăţi, şi cuvintele încep să curgă. Si se face lumină împrejur, iar cuvintele se adună in propoziţii, iar propozitiile in fraze si clasificări, iar totul începe să curgă ca o cascadă.....
Rămân perflex de ceea ce mi se întâmplă, dar îi dau tot înainte, cu curaj. Dintr-o dată, sunt oprit în mijlocul propozitiei, zicândumi-se:
Prezentare foarte bună, prezenţă si activitate atât la seminar cât şi la curs, exista. Felicitari, ai luat nota......
În acel moment, parcă primisem ceva de Crăciun. Eu mă pregătisem să tot turui, si pe deasupra chiar să fie nevoie să mi se pună întrebari! Iar după doua minute de speakuit, iată-mă spunândumi-se STOP.
Şi atunci m-am prins. Toată tensiunea aceea a dus la delete-ul temporar din mintea. 50% a contribut proful, 50% presupun ca a fost minunatul meu subconştient. N-am mai trecut niciodată printr-o astfel de experienţă, nici măcar la bac. Atâta tensiune amestecată cu teamă, la prima vedere părând neîntemeiată, m-au făcut să înţeleg totuşi prin ce trec cei ce experimentează genul asta de lucruri tot timpul, la fiecare examen.... Mulţumesc lui Dumnezeu că nu mi s-a întâmplat decat o singura dată (ieri), si promit ca pentru la anul îmi voi mări rezistenţa!
Am părăsit sala de examinare cu un sentiment ce îngloba oboseala, uimirea, fericirea si pe alocuri buimaceala. Dar cu toate acestea, feeling-ul acela de hapy si de uluire era din ce în ce mai palpabil. Soarele strălucea, păsărelele ciripeau voioase în copaci, iar eu încercam să îmi acord mintea si spiritul cu ele, să mă contopesc, să simt totceea ce era viu în jur, fara relaţii interpersonale, factori psihoindividuali si psihosociali care să mă invadeze.
Asadar, nu mai încapea nicio îndoială: bătălia a fost câştigată, muntele a fost excaladat cu succes. Acum, este timpul pentru ceva repaus.
Asa că, dragi cititori, încercaţi pe cât posibil să va stăpâniţi încordarea. Uşor de spus, greu de făcut. Dar cine ştie? Poate veţi reuşi voi, puşi fiind intr-o astfel de situaţie intr-o bună zi.
Să aveţi o sesiune placută, dar să ne înţelegem. Sesiune, NU stresiune!!!