Lectura a fost şi va rămâne mereu acel mijloc minunat prin care putem
calatori pretutideni, de la preistorie până în lumile asaltate de tehnologie,
din banalul nostru oraş până în cele mai exotice locuri. Pentru aceste persoane
care sunt dormice să îşi ia aproape zilnic câte un bilet în interiorul sau
chiar în afara galaxiei noastre, s-au înfiinţat târgurile de carte. Acolo este
locul unde aceşti exploratori se întâlnesc, schimbă idei, bânează alte lumi pe
care să le parcurgă sau chiar poartă discuţii cu unii dintre făuritorii acelor
universuri. Fie ca vorbim despre Bookfest, Gaudeamus sau alte evenimente mai
micuţe, toate acestea aveau acelaşi scop: acela de a îi aduna pe pasionaţii de
lectură sub acelaşi acoperis.
O dată
cu începutul anului 2020, lucrurile au început să se schimbe. Din cauza mutării
majorităţii activităţilor sociale si profesionale în mediul online, nici
experienţa târgurilor de carte n-a mai fost la fel.
Să ne bucurăm
împreună!
Nerăbdare, dar în
special bucurie. Cam astea sunt cele două sentimente care ma încearcă de
fiecare dată când ies pe uşa casei, îndreptându-mă către locaţia unde se ţine
an de an cate o ediţie Gaudeamus. Ajuns la destinaţie, cu un rucsac foarte uşor
în spate, îmi ordon propriei conştiinţe să nu sară pragul de două carţi
achiziţionate.
Frigul de noiembrie
se face simţit, parcă stă să şi plouă. Mă îndrept încet încet către intrarea în
pavilionul central unde are loc evenimentul. Deschid uşa, iar un val placut de
căldura mă învăluie. În momentul în care uşa se închide în spatele meu, sunt asaltat
de zumzet de voci de pretutindeni, însoţit de inconfundabilul miros de cerneală
pe care doar cărţile noi îl pot avea. Undeva, în depărtare se aude un mic
bufnet. Câteva cărţi s-au rostogolit de pe raft, prea mulţi cititori entuziaşti
s-au înghesuit pe acelaşi metru pătrat pentru a se uita la nişte noutaţi
editoriale. Toată lumea pare fericită şi împacată cu sine. Îmi asez mai bine
rucsacul şi îmi incep peregrinările printre standuri.
Gaudeamus, sau nu
prea...
Este luna
noiembrie. Anul este aproape pe sfârşite, şi în sinea mea, sper că şi pandemia
să poată dispărea o dată cu anul calendaristic.
În timp ce
răsfoiesc newsfeed-ul de la Facebook, îmi apare undeva in josul paginii un
eveniment distribuit de către pagina organizatorilor de la Gaudeamus. Îl
deschid nerăbdător şi observ că anul acesta evenimentul va avea loc online. Îmi
fac tot felul de scenarii, care mai de care mai fantastice despre cum ar putea
să arate această versiune a târgului. Decid să intru puţin pentru a vedea puţin
despre ce este vorba, şi pentru a îmi confirma sau infirma imaginea pe care
mi-am facut-o deja.
Accesez site-ul.
Acesta pare să se încarce destul de încet. Încep să dau scrol pe site, căutând
ceva care să arate puţin mai diferit faţă de obişnuitele librării online. Din
păcate, lucrurile arată exact ca pe orice magazin de cărţi online. Mă aşteptam
ca la fiecare editură în parte să poţi sta de vorba cu reprezentanţii aceşteia,
printr-o fereastră de chat sau orice altă metoda pe care tehnologia o oferă.
Din păcate, site-ul rămâne la fel de rece şi impaiibil, tot ce pot vedea sunt
doar reducerile. Nimeni care să te îmbie să cumperi vreo noutate, nimeni care
să îţi poată face recomandări. Cu siguranţă asta este una dintre situaţiile în
care chiar îţi poţi păstra numărul de carţi achiziţionate la minim, decizia
neffiindu-ţi influenţată de alţi factori.
Sperând că totuşi
nu sunt singurul căruia îi lipsecc aceste interacţiuni faţă în faţă, Atât cu
oamenii dar şi cu carţile, decid să iau legătura cu câtiva cititori.
La scurt timp după
ce adresez câteva întrebări pe grupurile de profil, răspunsurile încărcate de
nostalgie nu întârzie să apară. Laura este una dintre nostalgice, aceste târguri
având tot timpul loc înaintea unei zile semnificative din viaţa ei.
"Pentru mine
în zilele în care erau târgurile faţa în faţa nu mai aveam nevoie de altceva.
Şi cum aveam norocul să fie înainte de ziua mea, mă plimbam şi mă uitam peste
tot. Şi nu plecam fara vreo 4-5 cărţi. Scapam repede de bani.
Îmi lipseşte
interacţiunea cu cei de la standurile editurilor, schimbul de păreri,
îndrumarea daca era nevoie, faptul că puteam să iau cartea în mâna, să o simt
şi să o răsfoiesc."
După o carte....
parca ar mai merge încă două...
Cititorii merg în
toate părţile ca într-un furnicar, iar printre aceştia mă număr şi eu. Cine
spune că nu suntem cu toţii nişte furnici gata oricând să devoreze toate
cărţile din jur? O viaţă să ai si tot n-ai putea să cuprinzi tot ce este expus
aici.
Nerăbdător să aflu
dacă anumite cărţi de suflet au reuşit să vadă lumina tiparului, mă îndrept
încet către standul editurii Corint. Ajuns aici, încep să mă uit în jur şi
constat că într-adevar, una din cărţile mult dorite au apărut în sfârşit.
Evident că mă decid pe loc să o cumpăr. O domnişoară se apropie de undeva din
spatele standului, întrebându-mă dacă mă poate ajuta cu ceva. Îi povestesc
despre cartea pe care doresc să o achiziţionez, după care îmi spune:
„Ştii, chiar luna
aceasta a mai apărut o carte la noi... O lume distopică, schimbări climatice, ,
supravieţuire... Suna bine? Să ştii că este foarte bună, am ajutat la
redactarea ei şi îţi spun asta din experienţa propriei lecturări.”
Bine înţeles că
după această recomandare decid să o cumpăr şi pe aceasta. Într-un colţ, o carte
pe care mi-o doream de multă vreme îmi face cu ochiul. Dacă tot sunt aici, de
ce n-as lua-o si pe ea cu mine? Achiziţionez
cărţile, mai povestesc puţin cu reprezentanta editurii, după care decid
să mă îndrept către următoarea ţintă. Îmi promisesem că voi achiziţiona doar o
singură carte de la această editura, dar ştiţi cum se spune.... Trei este si va
fi intotdeauna o cifra magica.
Când online-ul ne
separă şi mai mult...
Rămas cu un gust
puţin amar de modul în care este organizat site-ul şi intregul eveniment, mă
uit puţin peste programul evenimentului, în speranţa că voi găsi vreun autor
care să îşi lanseze cartea pe durata târgului, sau măcar să vorbească puţin
despre opera sa, pentru a aduce puţin din ambianţa vechiului Gaudeamus.
Din pură
curiozitate, deschid un astfel de eveniment. Comunicarea pare sa fie mai mult
unilaterală, semănând foarte mult cu un monolog decât cu o lansare de carte
obişnuită în care puteai simţi acea energie degajată de către public. Poate ca
dacă întâlnirea ar fi avut loc pe Google Meet sau pe Zoom, lucrurile ar fi fost
mai dinamice, mai aproape de experienţa unei lansări faţă în faţă. După vreo
zece minute în care nu aud nimic altceva decât vocea autorului cu pricina,
decid să închid live-ul. Până la urmă, acest video rămâne salvat undeva, iar
fără entuziasmul exercitat de către public, nu pot spune că am mare lucru de
pierdut. În timp ce închid live-ul respectiv, îmi aduc aminte de ultimul
discurs fizic marca Gaudeamus la care am luat parte anul trecut.
O deschidere pe
cinste si un scaun cu trei picioare
Mă aflu în partea
din faţă a pavilionului central. În curând se va da sstartul celei de a
douazeci şi şasea ediţii a târgului, avându-i în deschidere pe poetul Mircea
Dinescu si pe Ion Caramitru.
Peste tot în jur,
echipa de la Radio România aleargă în toate părţile, montând camere, testând
microfoane sau pregătindu-şi reportofoanele. Publicul, care începe să fie din
ce în ce mai numeros, începe să se adune din ce în ce mai mult în această parte
a pavilionului.
După vreo zece
minute de aşteptare, un reprezentant al Radio România ne urează bun venit, după
care maestrul Mircea Dinescu ia cuvântul. În jur se aşterne liniştea, în timp
ce poetul ne povesteşte cu umor despre noile bomboane pe bază de alcool pe care
le-a pregătit pentru cei ce vor participa la lansarea noii sale cărţi de
poezii.
După ce ne
stimulează papilele gustative, Dinescu ne aduce în atenţie conţinutul cărţii
sale de poezii.
Când discursul este
gata, mă îndrept către el să îl salut. Discutăm puţin despre lectură, sunt
întrebat dacă sunt pasionat de acest lucru, întrebare la care răspund
afirmativ, completând cu explicaţii despre genurile de lectură pe care le
prefer eu în general. Conversaţia decurge absolut normal, poetul nelăsând
câtuşi de puţin impresia că eşti un simplu număr din acea imensă mulţime de
oameni. Observ că lumea începe să se adune destul de mult în spatele meu, aşa
că îi mulţumesc frumos pentru timpul acordat, apoi hotărăsc să mă îndrept către
zona standurilor cu cărţi.
O fărâmă de
nostalgie
Mai navighez puţin
prin târgul virtual, gândindu-mă că dacă tot am intrat, trebuie să pot găsi
ceva care să îmi fie pe plac. Cu toate acestea, gândul la ediţiile trecute şi
comparaţia cu cea din prezent fac procesul de decizie parcă şi mai dificil.
În timp ce încerc
să mă decid ce să fac, mai primesc un răspuns nostalgic de la o persoană.
Alexandra era şi este o persoană împătimită a târgurilor de carte, bucurându-se
din plin de toate bucuriile mari şi mici pe care acestea le oferă.
"Târgurile de
carte reprezentau o sărbătoare pentru mine, aproape pe aceeaşi treaptă cu
Crăciunul! Atunci când eram mică eram în extaz, nu ştiam încotro să mă mai uit,
cum să explorez mai mult, cum să mă hotărăsc asupra căror poveşti aş vrea să
experimentez...
Îmi amintesc cât de bucuroasă eram atunci când
mergeam la târguri... Evenimentele de acest tip reprezentau mult mai mult decât
cărţile: dulciurile ungureşti din faţă de la Romexpo până să ajung acolo,
ciocolata caldă care se termina înainte ca măcar să ajung pe treptele
pavilionului, erau acolo pentru a face evenimentul şi mai special.
Şi mai mult decât
orice, mă bucuram de oameni, de aglomeraţie, observând cât de mulţi oameni erau
interesaţi de aceleaşi cărţi la fel ca mine... Îmi făceam prieteni de targ de
carte, cu care mergeam de la stand la stand, pe care nu îi stiam înainte dar pe
care nici nu urma sa îi mai vad, prietenii de o zi care aveau la bază o
legatura creată de un subiect comun, în general o remarcă asupra unei cărţi la
care ne uitam in acelaşi timp."
Feţe familiare,
ceai şi dulciuri
Încerc să îmi fac
loc printre mai multe persoane care s-au bulucit la standul editurii Arthur.
Aici observ un număr mai ridicat de părinţi decât la celelalte standuri, iar în
câteva secunde mă lămuresc şi de ce anume se întâmplă acest lucru. Într-un colţ
mai îndepărtat, copiii cu câţiva autori Arthur au început să organizeze o mini
sesiune de lectură pe roluri, lucru care pare să îi încânte foarte tare pe
copii. Organizatorii oferă explicaţii despre modul în care se va desfăşura
activitatea, iar aceştia par nerăbdători ca joaca să înceapă. Curios să aflu
dacă s-a făcut vreun progres cu o serie a carei continuări o aştept de aproape
doi ani, încerc să caut o persoană care să mă poată lămuri cum mai stau
lucrurile. Concentrat fiind să găsesc persoana cu pricina, o voce din spatele
meu mă ia prin surprindere:
„Ce mai faci? Nu
ne-am mai văzut de ceva vreme. Ţi-au plăcut cărţile pe care ţi le-am recomandat
data trecută?”
Surprins peste
măsură, constant că persoana care tocmai m-a recunoscut lucrează la editura Art,
noi întâlnindu-ne de asemenea şi de-a lungul altor ediţii. Rămân puţin să mă
lămuresc cu privire la continuarea acelei serii, schimbăm păreri în legătură cu
finalul nu tocmai satisfăcător al unei trilogii, mai achiziţionez vreo
două-trei cărţi după care mă decid să mă îndrept către următorul stand.
Parcă s-a aglomerat
şi mai mult faţă de acum cateva ore, iar la câţiva metri mai încolo se poate
simţi un miros îmbietor de ceai şi dulciuri.
Mă grăbesc să
cumpăr un ceai, iar pentru că tentaţia este mult prea mare, cumpăr şi nişte
dulciuri din Indonezia.
Vremea noroasa de
afară, prăjitura, ceaiul fierbinte şi miile de poveşti aşternute în cărţile din
jur fac ca însuşi acest loc să fie de poveste.
Cu vreo zece cărţi
în rucsac, mă gândesc că ar trebui să mă îndrept încet încet către casă. Şi aşa
am luat cu şapte cărţi mai mult faţă de ce îi poruncisem bietei mele conştiinţe
în mod iniţial, dar nu îmi pare rău absolut deloc. Cine are carte, are parte de
multe aventuri!
O pagină de
optimism
Tot amintindu-mi de
aceste momente prezentate mai sus, momente pline de energie şi voie bună, decid
că este momentul să nu mai arunc umbre asupra prezentului eveniment. Fiecare
moment despre care am vorbit a avut stropului de magie, iar toate acestea la un
loc însumează de fapt, gaudeamus-ul. Că în acest an acesta poate părea foarte
sec din pricina atâtor lucruri care lipsesc, nu este vina nimănui. Să privim cu
toţii optimişti înspre viitor, şi să ne bucurăm de faptul că încă putem avea
acces la cărţile preferate, chiar dacă în majoritatea timpului prin intermediul
comenzilor online.
Îmi amintesc de
încheierea unei zile petrecută la o editie a Bookfest, undeva la început de
iunie. Îmi cumpărasem toate cărţile dorite, ieşisem afară şi savuram o
îngheţată cu un gust ceva mai fresh în soarele dogoritor.
Aceasta imagine mi
se pare oarecum reprezentativă pentru viitor. Să fim cu toţii optimişti că
poate vara viitoare, la următorul Bookfest ori toamna la următorul gaudeamus,
vom savura cu toţii o înghetaţă sau un ceai, împărtâşindu-ne unuia altuia
preferinţele literare, cutreierând standurile în lung şi în lat, şi nu în
ultimul rând, bucurându-ne de orice are acest târg dă ne ofere. De asemenea, să
ne bucurăm de fiecare lucru bun din viaţa noastră sau a altora, fie acesta mai
mult sau mai puţin împortant, căci până la urma, latinescul „gaudeamus”
cuprinde în totalitate acest sentiment minunat, de a ne bucura împreună de
fiecare moment, şi de a depăşi rând pe rând toate obstacolele care mai pot
apărea din când în când.